Caio Ferreira (24 de ani) și Bogdan Andone (50 de ani) și-au adjudecat premiile pentru Jucătorul, respectiv Antrenorul lunii septembrie. Sunt primele trofee pe care cei doi le câștigă în proiectul „Cei mai buni”, după o lună în care piteștenii n-au pierdut în Superligă.
Pentru trofeul „Jucătorul lunii august”, Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști: Caio Ferreira (FC Argeș), Christ Afalna (Unirea Slobozia), Eduard Pap (Csikszereda), Mykola Kovtalyuk (FC Botoșani) și Alexandru Musi (Dinamo).
Caio Ferreira a câștigat pentru prima dată premiul „Jucătorul lunii”
Câștigătorul lunii septembrie 2025 a fost desemnat, pentru întâia oară, Caio Ferreira, jucătorul brazilian al celor de la FC Argeș.
Caio a fost principala gură de foc a piteștenilor în septembrie, cu evoluții solide și apreciate, inclusiv MVP în meciul cu Hermannstadt. A marcat atât împotriva celor de la UTA Arad, cât și contra echipei din Sibiu.
Pe lista preliminară au mai fost: Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Hervin Ongenda (FC Botoșani), Lars Kramer (Rapid) și Alexandru Mitriță (Zhejiang).
Bogdan Andone, premieră în proiectul „Cei mai buni”
La cea de-a doua categorie, „Antrenorul lunii", Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni: Bogdan Andone (FC Argeș), Andrei Prepeliță (Unirea Slobozia) și Leo Grozavu (FC Botoșani).
Câștigător a fost ales Bogdan Andone, care devine al doilea antrenor al „vulturilor” ce câștigă premiul de „Antrenorul lunii”, după ce-l adjudecat de Andrei Prepeliță în noiembrie 2021.
FC Argeș a venit din Liga 2, dar nu s-a speriat de „balaurii” din Superligă. Chiar dacă startul a fost mai greoi, „vulturii” piteșteni s-au adaptat perfect la stilul lui Andone și în prima ligă și se află acum în fruntea clasamentului.
Victoriile la limită cu U Cluj și Hermannstadt, plus un egal spectaculos, 3-3, cu UTA Arad sunt rezultatele din septembrie ale formației din Pitești, care nu a mai pierdut din 11 august.
Pe lista preliminară au mai fost: Zeljko Kopic (Dinamo), Cristi Chivu (Inter), Florin Maxim (Corvinul) și Erik Lincar (FC Bihor).
CUM AU VOTAT CEI CINCI SPECIALIȘTI
- Ilie Dumitrescu » Caio Ferreira (FC Argeș) / Bogdan Andone (FC Argeș)
- Paul Pârvulescu » Caio Ferreira (FC Argeș) / Bogdan Andone (FC Argeș)
- Narcis Răducan » Alexandru Musi (Dinamo) / Bogdan Andone (FC Argeș)
- Ștefan Grigorie » Caio Ferreira (FC Argeș) / Leo Grozavu (FC Botoșani)
- Alexandru Curtean » Alexandru Musi (Dinamo) / Leo Grozavu (FC Botoșani)
Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”
Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți), care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte etc. Votul redacției GSP contează dublu.
Cuplurile jucător-antrenor care au câștigat „Cei mai buni” în aceeași lună
- august 2021 » Cristian Săpunaru - Mihai Iosif (Rapid)
- octombrie 2021 » Andrei Ivan - Laurențiu Reghecampf (Universitatea Craiova)
- mai 2022 » Marius Ștefănescu - Cristiano Bergodi (Sepsi)
- iulie 2022 » Marius Ștefănescu - Cristiano Bergodi (Sepsi)
- septembrie 2022 » Baba Alhassan - Marius Măldărășanu (Hermannstadt)
- mai 2023 » Tudor Băluță - Gheorghe Hagi (Farul)
- octombrie 2023 » Dan Nistor - Ioan Ovidiu Sabău (Universitatea Cluj)
- februarie 2024 » Albion Rrahmani - Cristiano Bergodi (Rapid)
- martie 2024 » Alexandru Mitriță - Ivaylo Petev (Universitatea Craiova)
- aprilie 2024 » Florinel Coman - Elias Charalambous (FCSB)
- august 2024 » Astrit Selmani - Zeljko Kopic (Dinamo)
- noiembrie 2024 » Daniel Bîrligea - Elias Charalambous (FCSB)
- februarie 2025 » Risto Radunovic - Elias Charalambous (FCSB)
- martie 2025 » Alexandru Mitriță - Mirel Rădoi (Universitatea Craiova)
- aprilie 2025 » Juri Cisotti - Elias Charalambous (FCSB)
- mai 2025 » Daniel Bîrligea - Elias Charalambous (FCSB)
- august 2025 » Steven Nsimba - Mirel Rădoi (Universitatea Craiova)
- septembrie 2025 » Caio Ferreira - Bogdan Andone (FC Argeș)
CLASAMENT FINAL Jucătorul lunii septembrie 2025
1. Caio Ferreira | 19p |
2. Alexandru Musi | 17p |
3. Mykola Kovtalyuk | 9p |
4. Christ Afalna | 4,5p |
5. Eduard Pap | 3,5p |
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1. Alexandru Musi | 5p |
2. Caio Ferreira | 4p |
3. Mykola Kovtalyuk | 3p |
4. Christ Afalna | 2p |
5. Eduard Pap | 1p |
Votul jurnaliștilor GSP
1. Caio Ferreira | 10p |
2. Alexandru Musi | 8p |
3. Mykola Kovtalyuk | 6p |
4-5. Christ Afalna | 2,5p |
Eduard Pap | 2,5p |
Votul specialiștilor
1. Caio Ferreira | 5p |
2. Alexandru Musi | 4p |
CLASAMENT FINAL Antrenorul lunii septembrie 2025
1. Bogdan Andone | 20p |
2. Leo Grozavu | 16p |
3. Andrei Prepeliță | 9p |
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1. Bogdan Andone | 5p |
2. Leo Grozavu | 4p |
3. Andrei Prepeliță | 3p |
Votul jurnaliștilor GSP
1. Bogdan Andone | 10p |
2. Leo Grozavu | 8p |
3. Andrei Prepeliță | 6p |
Votul specialiștilor
1. Bogdan Andone | 5p |
2. Leo Grozavu | 4p |
{{text}}