International   •   Campionate   •   GERMANIA

Cultul personalității?! Clubul la care „totul e Klopp”

Jurgen Klopp, fost antrenor la Borussia Dortmund și Liverpool, FOTO: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 03 octombrie 2025

Fostul manager al lui Liverpool, Jurgen Klopp, este acum șeful global pe zona de fotbal a gigantului Red Bull.

De la promovarea în Bundesliga, în 2016, RB Leipzig a înconjurat baza sa de pregătire cu citatele unor personalități. Fostul director sportiv Ralf Rangnick (67 de ani) preluase ideea din Spania, iar de atunci, expresii precum „Plutește ca un fluture, înțeapă ca o albină”, a lui Muhammad Ali, sau „Un obiectiv fără un plan este doar o dorință”, a scriitorului Antoine de Saint-Exupéry, au fost folosite și la Leipzig.

Unele dintre citate au fost schimbate la începutul fiecărui sezon nou, iar antrenori precum Julian Nagelsmann (38) au contribuit și ei la selecția lor. Scopul, evident: motivarea suplimentară a jucătorilor pe terenul de antrenament.

Citatul „Intensitatea este identitatea noastră” poate fi văzut la baza de pregătire a lui RB Leipzig


De o bucată de timp, la baza de pregătire a lui RB s-au produs schimbări majore în ceea ce privește bannerele motivaționale de pe marginea terenului. Acum, promovate intens sunt zicalele lui Jurgen Klopp, desemnat de grupul Red Bull, patronul clubului, drept șef global pe partea de fotbal.

Citatul lui Klopp a fost instalat în spatele unei porți / Foto: Bild

Pe un banner postat chiar în spatele unei porți se poate citi „Intensitatea este identitatea noastră”, alături de numele și funcția lui Klopp în cadrul Red Bull. Acest citat a fost crezul său încă din perioada Liverpool, unde a antrenat din 2015 până în 2024.

RB Leipzig s-a conformat dorinței lui Jurgen Klopp


La fel scrie și în birourile aflate la terenurile de antrenament, iar forma prescurtată este, de asemenea, comună acolo: IIOI, care reprezintă inițialele cuvintelor respective. În spatele altei porți apare o altă zicală specifică lui Jurgen Klopp: „Contrapresingul nu este o propunere. Este o lege”.

„Contrapresingul nu este o propunere. Este o lege” este un alt citat drag lui Jurgen Klopp / Foto: Bild

Klopp a inventat această deviză în urmă cu câțiva ani. Ea întruchipează filosofia clară de joc pe care toate echipele sale au susținut-o și pe care toate echipele Red Bull o vor susține în viitor. La conferința sa de prezentare, din ianuarie, Klopp spusese: „Probabil, o vom scrie la un moment dat pe pereții academiilor”. RB Leipzig s-a conformat deja!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.