Sporturi   •   Tenis   •   ATP SHANGHAI

„Cele mai lente condiții în care am jucat” » Numărul 7 mondial a criticat terenurile de la Shanghai: „Nu poți face nimic decât să te adaptezi”

Alex De Minaur, numărul 7 mondial/Foto: Imago Images

Articol de David Istrate   —  duminică, 05 octombrie 2025

După victoria în turul secund de la Shanghai, Alex De Minaur (26 de ani, 7 ATP) s-a plâns de condițiile lente de joc, dar s-a arătat mulțumit de evoluția sa constantă și a explicat că e motivat să își asigure locul la Turneul Campionilor.

După ce l-a învins pe Camilo Ugo Carabelli (26 de ani, 45 ATP), scor 6-4, 6-2, Alex De Minaur a obținut a 48-a victorie a sezonului și a 35-a pe hard (record stagional). Acesta a venit la Shanghai după ce, la Beijing, s-a oprit în semifinale, fiind învins cu 3-6, 6-4, 2-6 de Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP).

Alex De Minaur, după calificarea în turul 3 la Shanghai: „Condițiile sunt dificile, foarte lente”

De Minaur încă luptă pentru un loc la Turneul Campionilor, după ce, în acest sezon, a pierdut finala de la Rotterdam și a câștigat titlul la Washington, grație unei finale adjudecate în fața ibericului Alejandro Davidovich Fokina, scor 5-7, 6-1, 7-6 (3).


„Sunt fericit cu mine însumi. E o realizare grozavă să arăt constanță. Cred că aș fi putut, probabil, să bat acest record anul trecut, dacă nu aș fi fost accidentat. Faptul că am revenit anul acesta și am arătat constanță săptămână de săptămână mă face mândru. Acestea fiind spuse, încă mai este mult tenis de jucat așa că sper să pot adăuga victorii”, a declarat australianul, citat de Punto de Break.

În același timp, De Minaur s-a plâns de condițiile lente de la Shanghai:

Condițiile sunt dificile, foarte lente. E foarte diferit față de ce am jucat până acum. Pare că sunt cele mai lente condiții în care am jucat în circuit. Mingile se umflă după câteva game-uri, iar viteza terenului e foarte, foarte lentă. Dar nu poți face nimic decât să te adaptezi și să accepți. Sunt bucuros că am găsit o modalitate de a câștiga.”

În turul al treilea, jucătorul de 26 de ani se va duela cu polonezul Kamil Majchrzak (29 de ani, 66 ATP), care a trecut de Ethan Quinn (21 de ani, 72 ATP) și de Brandon Nakashima (24 de ani, 32 ATP).


În cazul unui succes, De Minaur va juca în „optimi” fie cu Juncheng Shang (20 de ani, 237 ATP), fie cu Nuno Borges (28 de ani, 51 ATP).

„Obiectivul meu e să analizez fiecare meci pe care îl am în față. Chiar acum, trebuie să mă concentrez pe mine însumi. Dacă voi avea o performanță bună și voi câștiga fiecare meci până la finalul sezonului, locul meu în Torino va fi asigurat. Ține de mine să continui să performez și să obțin rezultate bune”, a concluzionat Alex De Minaur.

În acest moment, australianul este pe locul 7 în cursa live pentru calificarea la Turneul Campionilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.