Ianis Hagi (26 de ani) a început în forță aventura sa la Alanyaspor. Mijlocașul român a reușit un gol superb și o pasă decisivă în remiza obținută de echipa sa în deplasarea cu Gençlerbirliği, scor 2-2.
Hagi a deschis scorul în minutul 14 cu o lovitură liberă spectaculoasă de la peste 30 de metri, primul său gol în Turcia. Execuția, trimisă direct în vinclu, i-a făcut pe scoțieni să își amintească de perioada în care românul îmbrăca tricoul lui Rangers.
Egalarea avea să vină în minutul 66, dar trei minute mai târziu, internaționalul român a oferit și o pasă decisivă, servindu-l perfect pe sud-coreeanul Hwang Ui-Jo pentru golul de 2-1, dar fostul atacant al lui AC Milan, M'Baye Niang, a stabilit scorul final, 2-2 (76).
Scoțienii, impresionați de eurogolul marcat de Hagi
Presa din Scoția nu a ratat ocazia de a remarca revenirea lui Ianis Hagi în prim-plan. „Ianis Hagi le-a reamintit fanilor lui Rangers de calitatea pe care o are, cu o lovitură liberă demnă de tatăl său legendar, Gheorghe Hagi”, a titrat The Scottish Sun.
Jurnaliștii britanici au subliniat că execuția lui Ianis a fost una „demnă de gloria tatălui său” și au remarcat că reușita a venit la scurt timp după ce fotbalistul român a devenit tată pentru prima dată.
„A durat ceva până și-a găsit o nouă echipă după despărțirea de Rangers, dar golul marcat în Turcia a meritat așteptarea. A fost o lovitură de clasă mondială”, au comentat scoțienii.
Turcia - un nou început pentru Ianis Hagi
Mutarea la Alanyaspor este prima experiență al lui Ianis în Turcia, țara în care s-a născut, la Istanbul, pe vremea când Gheorghe Hagi juca la Galatasaray. Chiar el a recunoscut că transferul are o încărcătură emoțională aparte:
„Sunt foarte fericit că m-am întors acasă, la locul în care m-am născut. Este un moment extrem de emoționant pentru mine și un pas important în cariera mea.”
Ianis a petrecut 5 ani pe Ibrox
Ianis Hagi a ajuns la Rangers în ianuarie 2020 și a rămas până în vara acestui an, bifând peste 130 de meciuri pentru echipa din Glasgow. A făcut parte din lotul care a cucerit titlul în Scoția în 2021 și a rămas în memoria fanilor mai ales prin dubla fantastică reușită contra celor de la Braga, în Europa League.
Cotat la 1,5 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt, Ianis Hagi a evoluat în carieră pentru Academia Hagi / Viitorul Constanța, Fiorentina, Genk, Alaves și Rangers. Ianis a bifat până acum 4 meciuri pentru Alanyaspor, reușind un gol și o pasă decisivă.
18ani avea Ianis Hagi atunci când Fiorentina achita 2 milioane de euro pentru a-l cumpăra
{{text}}