Opinii   •   FCSB - CRAIOVA 1-0

FCSB peste Craiova, Kovacs sub Costreie

Alexandru Barbu, jurnalist GSP.ro

Articol de Alexandru Barbu   —  duminică, 05 octombrie 2025

10 concluzii după FCSB - Universitatea Craiova 1-0 în runda a 12-a din Superliga.

1. FCSB a bătut-o întemeiat pe Universitatea Craiova. Raportul ocaziilor: 7-3 în favoarea gazdelor.

2. Campionatul debutează azi pentru FCSB. Craiova urmează să decidă dacă va reacționa la criză ca o echipă de titlu, matură, sau va colapsa ca în trecut. Acum, și despre arbitraj.

3. Nu a fost penalty în minutul 7, Istvan Kovacs se păcălise. Excelentă intervenția din camera VAR operată de Sorin Costreie și Valentin Porumbel.


4. Screciu e prea repezit să fie fundaș central, jocul lui e de mijlocaș. Corect acordată lovitura de la 11 metri, transformată de Tănase? Media literelor de regulament implicate răspunde că da. Faultul nu e 100% clar până nu ai acces la cadrul surprins de Cristi Preda, fotoreporterul Gazetei:

5. Kovacs a început să vadă bine, în sfârșit!, când l-a eliminat pe Cicâldău. Și-a „revenit” 20 de minute mai târziu, la hențul lui Florin Ștefan observat tot de Costreie.

6. Campionii ca într-un impro show cu actori începători: disperați de indicația „Schimbă!”. Pentru că au doar 45 de minute să confirme, unii dintre jucătorii FCSB se precipită atât de tare încât sunt abandonați de discernământ.

7. Nsimba e fotbalistul cu cea mai mare explozie din campionat. Cine l-a acceptat la Craiova fie a avut un noroc imens, a pariat ca la roșie/neagră, fie e cu adevărat meseriaș.


8. Lăsând principiile la ușă, FCSB a calculat eficient: a sacrificat Europa League ca să câștige în Superliga. Craiova a fost demnă și a pierdut joi-duminică.

9. Al 3-lea joc consecutiv cu „roșu” la Universitatea Craiova. În acest sezon, Rădoi a transmis cu succes vestiarului postura unui fost căpitan tenace, dar a eșuat să tundă din excesele toxice ale oltenilor, de care nici el n-a scăpat pe deplin.

10. Asistența - 11.403 spectatori. Mohorâtă Arena Națională. E evident că România nu are cultură fotbalistică, oamenii vin la meci să vadă stadioanele instagramabile, să salute victoriile, trofeele, adversarii impunători. Suporterul valoros își îmbrățișează favorita mai ales când e frig, mai ales când ea e la pământ. Suporterul român e un consumator cinic și materialist.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.