International   •   Campionate   •   MERCATO

Real Madrid pregătește ofensiva pentru vedeta lui Pep Guardola! Xabi Alonso insistă și pentru Wirtz

Rodri, cu fața, este liderul lui Manchester City / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 06 octombrie 2025

Real Madrid, liderul din La Liga, intenționează să-l aducă pe Rodri în mercato din ianuarie, iar pentru a-l „disloca” de la Manchester City pune la bătaie o sumă XXL.

Nu mai este demult o noutate că Rodri se află pe lista de achiziții a lui Real Madrid. Mai nou, Daily Star scrie că șefii multiplei campioane a Spaniei ar fi decis să nu mai aștepte până-n vară și să forțeze un transfer al Balonului de Aur 2024 în mercato din ianuarie. Suma pe care-o pune la bătaie: 150 de milioane de euro!

Patronul lui Manchester City se chinuie să-l convingă pe Rodri să prelungească

Rodri își revine greu după ruptura de ligamente încrucișate suferită anul trecut, încă resmite dureri la genunchiul lezat, dar nimeni nu se îndoiește că va reveni la forma de altădată. Patornul clubului, Khaldoon Al-Mubarak, este hotărât să-l păstreze pe spaniol.


Conform aceluiași Daily Star, clubul va începe în curând discuțiile despre o prelungire a contractului scadent în 2027, cu o creștere salarială semnificativă, ca semn de apreciere. Cu toate acestea, există îngrijorări tot mai mari la Manchester că Rodri ar putea fi tentat de un transfer pe Bernabéu – mai ales că Guardiola, care-l prețuiește foarte mult, are contract tot până-n 2027.

De când a venit la „cetățeni”, de la Atlético Madrid, în 2019, Rodri a câștigat unsprezece titluri majore, inclusiv tripla din 2023. Absența sa a cântărit decisiv sezonul trecut, când echipa a traversat o criză puternică imediat după accidentarea sa, ceea ce a costat-o titlul în cele din urmă.

Xabi Alonso ar vrea să profite de pasa proastă a lui Florian Wirtz ca să-l ia la Real pe un preț mai mic și apoi să-l revitalizeze

În afara lui Rodri, Xabi Alonso se gândește și la Florian Wirtz. Antrenorul Realului le-ar fi cerut scouter-ilor clubului să-l țină sub observație, pentru că neamțul ar putea deveni o potențială țintă de mercato vara viitoare.


Wirtz s-a transferat în vară la Liverpool, pentru o sumă record, 125 de milioane de euro, dar are probleme de adaptare pe Anfield Road. Iar Xabi, care-l cunoaște foarte bine după ce au lucrat doi ani și jumătate împreună, la Leverkusen, crede că poate profita pentru a-l obține la un preț mai mic, iar apoi să-i valorifice calitățile pe „Bernabeu”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.