Marius Croitoru (45 de ani), antrenor liber de contract, a spus care sunt cele două echipe care se vor bate la titlu în actualul sezon de Superliga.
Marius Croitoru a spus că Universitatea Craiova și Dinamo sunt echipele care au jucat cel mai bun fotbal în acest început de sezon. Consideră că cele două se vor bate la titlu în acest campionat.
Chiar dacă în acest moment Rapid este lider în Superliga, cu 25 de puncte, la unul deaspura Craiovei, Croitoru este de părere că echipa antrenată de Costel Gâlcă nu are forța necesară pentru a ataca titlul.
Marius Croitoru a dat verdictul: Craiova: „Eu cred că Universitatea Craiova și Dinamo se vor bate pentru titlu”
„Raportându-le la momentul actual, eu cred că Craiova și Dinamo se vor bate pentru titlu. Îmi place foarte mult Dinamo, precum și transformarea Craiovei, de la un sistem la altul și de la un stil de joc la altul. Lucrurile au mers pe repede înainte și au mers foarte bine.
Trebuie să recunoaștem, o echipă dependentă de Mitriță a devenit o echipă în care fiecare își aduce aportul. Craiova are un singur adversar, ea singură.
Cred că acum e mult mai stabilă din toate punctele de vedere. Cred că este un an în care cea mai mare greșeală ar fi să nu înțeleagă situația FCSB-ului și CFR-ului.
Rapidul nu îmi oferă aceeași încredere ca Dinamo și Craiova. Te uiți la ele și vezi că emană putere”, a spus Marius Croitoru, conform sptfm.ro.
Toată viața am petrecut-o în iarbă, normal că mi-e dor să mă întorc. Dar toate la timpul lor. Problema mea cea mai mare a fost cu carnetul de antrenor, care trebuia făcut în România sau la facultate. Nu am avut nicio problemă cu licența pentru poziția pe care o aveam atunci, cea de antrenor secund. Cu carnetul am avut probleme.
- Marius Croitoru
{{text}}