Fostul șef al Red Bull în Formula 1, Christian Horner (51 de ani), a ajuns la o înțelegere extrajudiciară cu fosta angajată a echipei, care a fost victima hărțuirii sexuale din partea britanicului.
Suma pe care o va primi femeia, încă anonimă, este de 3 milioane de lire sterline.
Christian Horner a plătit 3 milioane de lire sterline și a scăpat de proces
După izbucnirea scandalului sexual al lui Horner în februarie 2024, Red Bull a investigat de două ori cazul și de două ori nu a găsit nimic în neregulă, iar ulterior a devenit clar că investigația internă a companiei nu a fost deloc obiectivă și că Horner știa dinainte care va fi rezultatul acesteia.
Horner a fost concediat la câteva zile după Marele Premiu al Marii Britanii, după care a devenit clar că Red Bull îi va plăti o compensație de 60 de milioane de lire sterline, iar în ultimele luni a făcut eforturi intense pentru a reveni în Formula 1, mai degrabă ca acționar cu funcție operativă într-una dintre echipe, dar până acum fără succes.
Potrivit Daily Mail, cântăreața britanică Geri Halliwell (51 de ani) l-a susținut pe britanic, dar a fost extrem de furioasă și i-a cerut să scape cât mai repede de femeia care l-a acuzat.
Christian Horner, fostul director și CEO al Red Bull Racing. Foto: ImagoChristian Horner vrea să revină în Formula 1
Acordul a venit exact la timp pentru Horner, deoarece în instanță nu ar mai fi putut beneficia de ordinul de restricție pe care îl obținuse împotriva presei care relata scandalul sexual din Marea Britanie, iar toate detaliile afacerii sale cu o subordonată și deteriorarea ulterioară a relației lor ar fi ieșit la iveală.
În timpul Marelui Premiu al Singapore, reprezentanți ai unor echipe au comentat că Horner îi contactează constant, iar oficialii de la Aston Martin au explicat că Christian a sunat „toți proprietarii” de echipe din Formula 1.
{{text}}