Sporturi   •   Noutati auto   •   SALONUL AUTO BUCUREȘTI

Miza pe mașini electrice » BYD și alți giganți auto își prezintă modelele cu care vor să cucerească piața la Salonul Auto de la București

+37 Foto
Salonul Auto București & Accesorii își deschide porțile între 7 - 12 Octombrie, la Romexpo. Foto: GSP.RO

Articol de Andrei Crăiţoiu, Cezar Titor   —  marți, 07 octombrie 2025

Chiar dacă Bucureștiul se află sub cod roșu de ploi, la Romexpo sute de pasionați de mașini au venit la deschiderea oficială a Salonului Auto București & Accesorii. Evenimentul este deschis până pe 12 octombrie, iar prețul unui bilet de acces este de 80 de lei. Mai multe companii participă la SAB, unele dintre ele în premieră, printre acestea numărându-se și BYD, lider mondial în producția de autovehicule electrice.

Bucureștiul a devenit, astfel, capitala pasionaților de automobile. Începând de astăzi și până pe 12 octombrie, între orele 10:00 și 19:00, la Romexpo are loc Salonul Auto București & Accesorii 2025.

Startul oficial a fost dat astăzi, pe ritmurile muzicii militare a Jandarmeriei Române.


„Cele șase zile de eveniment aduc în prim-plan cele mai noi tendințe în tehnologia auto: vehicule electrice, soluții de transport inteligent și politici publice care susțin transformarea modernă a orașelor. În zona expozițională, desfășurată atât în interior, cât și în exterior, participanții vor descoperi standurile principalilor producători auto, cu modele electrice, hibride și vehicule cu consum redus”, anunță organizatorii.

+37 Foto
Salonul Auto București & Accesorii își deschide porțile între 7 - 12 Octombrie, la Romexpo. Foto: GSP.RO

Peste 30 de modele de mașini, prezente la Salonul Auto

Ediția din acest an aduce în prim-plan modele concept, premiere naționale și noutăți ale sezonului 2025–2026, precum și oferte speciale din partea companiilor participante, care reprezintă brandurile:


Aixam, Alfa Romeo, Allview, BAIC, BMW, BMW Motorrad, BYD, Chery, Corvette, DFSK, Forthing, Fiat, Ford, JAC, Jeep, Hyundai, Honda, Honda Moto, Ineos Grenadier, Isuzu, KGM, Kia, Leapmotor, Maxus, Mazda, Mercedes, MG, Mini, Mitsubishi, Seres, Subaru, Suzuki, SWM, Toyota și XEV.

De la Salonul Auto din București nu lipsește compania BYD, cel mai mare producător de autovehicule electrice și electrificate din lume. Vizitatorii vor putea descoperi:

  • SEALION 7, SUV-ul 100% electric vârf de gamă, cu autonomie de până la 502 km
  • SEAL, sedanul cu design aerodinamic, optimizat pentru o autonomie de până la 570 km (WLTP)
  • Seal U, SUV-ul electric cu o autonomie de până la 500 de km (WLTP)
  • SEAL U DM-i, SUV plug-in hybrid capabil să parcurgă peste 1.000 km cu bateria încărcată și rezervorul plin
  • ATTO 2, SUV-ul electric compact, apreciat pentru raportul excelent calitate-preț
  • Dolphin Surf, autovehiculul ideal pentru mobilitatea urbană

„Românii sunt din ce în ce mai interesați de mașinile electrice”

Într-un interviu pentru GSP.RO, Andrei Duică, Deputy Country Manager al BYD spune că la Salonul Auto, cel mai mare producător de autovehicule electrice și electrificate din lume și-a adus toată flota lansată în România

- Domnule Duică, cât de importantă este prezența BYD la Salonul Auto București?

- Foarte importantă. Este pentru prima oară când participăm la un astfel de salon în România. Am adus întregul portofoliu de modele – opt la număr. De la Dolphin Surf la Atto 2, modele electrice, dar și plug-in hibride. Mai mult, am lansat Seal 5 DM-i, un sedan foarte important pentru segmentul de flote.

- Cât de bine s-a adaptat BYD pe piața din România?

- Expansiunea este în plină desfășurare și nu ne vom opri până la sfârșitul lui 2026. Avem deja o acoperire foarte bună în marile orașe și nu numai. BYD are o strategie foarte clară pentru producția de mașini. În Ungaria se construiește o fabrică ce își va începe producția în 2025. Există o strategie solidă, pe termen mediu și lung.

- Sunt interesați românii de mașinile electrice?

- Da, sunt tot mai interesați. BYD vine la momentul potrivit. Nu oferim doar modele electrice, ci și plug-in hibride. Avem o politică de preț unitară la nivel global. Nu facem ajustări locale pentru România. Prețul este important, dar reprezintă doar ultima etapă a strategiei. Mai întâi trebuie să te atragă produsul și să existe o emoție legată de el.

Competitori direcți pentru Skoda Octavia și VW Passat

Gama BYD a fost completată de două modele plug-in hybrid, prezentate în premieră națională astăzi, în prima zi a evenimentului: Seal 5 DM-i și Seal 6 DM-i (disponibile în versiunile Sedan și Touring).

Ambele modele integrează tehnologia de ultimă generație BYD Super DM, axată pe propulsia electrică, care oferă un consum de combustibil remarcabil de redus și o eficiență energetică superioară.

În plus, toate modelele BYD sunt echipate cu bateria Blade, o tehnologie dezvoltată intern, concepută pentru a asigura siguranță sporită, durabilitate, viață lungă, performanțe ridicate și o utilizare optimă a spațiului.

Cele două noi modele PHEV, BYD Seal 5 DM-i și BYD Seal 6 DM-i, completează linia de produse disponibilă în România, poziționându-se ca rivale directe pentru Skoda Octavia și Volkswagen Passat.

80 de lei, biletul pentru accesul la Salonul Auto

Biletele la eveniment se pot achiziționa online, de pe site-ul www.bilet.ro, sau direct de la casele de bilete aflate la intrarea în Romexpo. Acestea sunt valabile pentru orice zi a evenimentului, în perioada 7–12 octombrie, iar prețul unui bilet este de 80 de lei.

Programul Salonului Auto București & Accesorii 2025 este următorul:

  • 7 octombrie: 12:00 - 19:00
  • 8-11 octombrie: 10:00 - 19:00
  • 12 octombrie: 10:00 - 18:00

În cadrul evenimentului, vizitatorii vor putea descoperi o zonă dedicată automobilelor istorice, unice sau foarte rare, prezentată de Clubul Vehiculelor de Epocă.

De asemenea, sunt expuse peste 600 de branduri din domeniul echipamentelor, spălătoriilor self-service, pieselor, accesoriilor și serviciilor auto, acestea fiind prezentate pe o suprafață interioară și exterioară de peste 7.000 de metri pătrați.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.