International   •   Campionate   •   LIVERPOOL

Legenda lui Liverpool îl critică pe Trent Alexander-Arnold: „Și-a asumat un risc, eu nu aș fi făcut-o”

Steven Gerrard / Foto: Getty Images

Articol de Tudor Belivacă   —  marţi, 07 octombrie 2025

Steven Gerrard (45 de ani), fostul căpitan al celor de la Liverpool, a comentat transferul controversat al lui Trent Alexander-Arnold la Real Madrid. Aceasta a fost o alegere pe care a avut-o și el în carieră, dar a optat diferit.

Aventura lui Trent Alexander-Arnold la Real Madrid a început promițător, fiind titular pe flancul drept la Campionatul Mondial al Cluburilor și la începutul sezonului 2025 -2026. Însă, după revenirea lui Daniel Carvajal din accidentare, englezul și-a pierdut locul, iar ulterior, în septembrie, s-a accidentat și el, putând lipsi de pe teren încă o lună.

Steven Gerrard despre transferul lui Trent Alexander-Arnold la Real Madrid: „Eu nu aș fi făcut-o”

Trent Alexander-Arnold la Real Madrid/ Foto: Imago

Transferul jucătorului de 27 de ani de la Liverpool la Madrid a stârnit controverse considerabile, iar fanii „cormoranilor” au fost extrem de frustrați să vadă plecarea unuia dintre liderii echipei și un produs al academiei lor. Aceeași senzație a avut-o și Steven Gerrard, fostul căpitan al echipei engleze.

„Orice jucător va fi atent dacă Barcelona sau Real Madrid îl caută. Real Madrid m-a căutat când Mourinho era acolo, serios. Și am auzit asta. Nu s-a vorbit mult despre asta pentru că am refuzat rapid, dar am auzit. Mi-au atras atenția. Este Real Madrid. Nu contează cine ești, dacă aceste cluburi te caută, te gândești la asta. Dacă nu, nu ești om.

De aceea înțeleg situația lui Trent. Cel mai bun prieten al său, Bellingham, joacă acolo, poate că a vrut o nouă provocare, a câștigat deja totul la Liverpool... o parte din mine înțelege asta”, a început să spună fostul mijlocaș în podcastul lui Rio Ferdinand, conform celor de la abola.pt.

Dar dacă îmbrac tricoul lui Liverpool, mă gândesc: «Dar ce faci? Ești la una dintre cele mai bune echipe din Europa, câștigi lucruri pe care încă visezi să le câștigi, ești unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, fanii te adoră, ce faci?»”, a continuat el.


Următorul care va merge la Barcelona sau la Real Madrid va fi și el criticat. Te vor critica mereu, trebuie să trăiești cu asta. Cu excepția celor care depășesc limitele, hărțuirea și toate astea. Asta trebuie să înceteze. Dar criticile constructive din partea oamenilor care plătesc să meargă pe stadion, care își cumpără tricoul... e diferit. Trebuie să acceptăm asta și să mergem mai departe



-Steven Gerrard

Și-a asumat un risc mare. Este un jucător fantastic, unul dintre cei mai buni pasatori pe care i-am văzut vreodată. Este la nivelul lui Beckham și Scholes, fără îndoială, dar fiind un lider la Liverpool, cu o prelungire de contract pe masă... și-a asumat un risc. Sper să-i meargă bine”, a adăugat el. Întrebat de Ferdinand dacă ar fi făcut la fel, Gerrard a fost categoric. „Eu nu aș fi făcut-o”, a transmis fostul căpitan al lui Liverpool.

Trent Alexander-Arnold este produsul academiei celor de la Liverpool și a jucat în carieră doar pentru „cormorani” și din această vară pentru Real Madrid. Pentru Liverpool a jucat 354 de meciuri, a marcat de 23 de ori ș i a oferit 92 de pase decisive. Pentru naționala Angliei are 34 de partide și 4 reușite.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.