Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Un formular cu o singură întrebare: „Cine este cel mai talentat jucător de la FCSB?” » Răspunsul dat în vestiarul campioanei

Octavian Popescu s-a costumat într-un personaj din serialul „Casa de papel” la petrecerea de titlu a celor de la FCSB

Articol de Maria Olteanu   —  joi, 09 octombrie 2025

Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a spus fără dubii că, în acest moment, de departe, cel mai talentat jucător din lotul campioanei României este Octavian Popescu (22 de ani).

Stoica a evidențiat faptul că, dacă s-ar face un chestionar, și s-ar da tuturor oamenilor din echipă, de la jucători, staff și până la personal administrativ sau auxiliar, cu toții ar avea același răspuns, fiind de necontestat talentul jucătorului de 22 de ani.

Mihai Stoica, laude pentru Octavian Popescu

„Dacă tu mergi acum în vestiarul nostru și le dai un formular să îl completeze jucătorilor, și antrenorilor, și magazinerilor, și medicului, și maseurului, poate chiar și la bucătărie, cu o singură întrebare: «Cine este cel mai talentat jucător de la FCSB?», sunt sigur că, niciun fotbalist, poate doar el să pună pe altul, nu ar trece alt nume. Un băiat tânăr, care la 17-18 ani era fenomenal.


A început, probabil, să suporte mai greu celebritatea. Cel mai rău a fost că el a jucat anul trecut accidentat o perioadă lungă. De asta nu am vrut să știe nimeni, nu era logic, își luau adversarii măsuri. Din cauza regulii, el era singurul U21 bun care putea juca.

Trebuia să suplinească absențele celor care nu puteau și a jucat cu un fragment de os care i se plimba prin picior, un fragment de os de dimensiunea unei falange. Cred că vreo două luni a jucat așa, cu dureri. Nu era ceva foarte grav, dar avea dureri. Nu putea să lovească mingea cum trebuie, nu putea pune contre.

Acum trebuie să lupte și să joace excepțional, nu foarte bine, ca să își facă iar loc în echipă. Pe poziția de număr 10 e o problemă, deja îi avem pe Tănase și Olaru, în stânga sunt Thiam, Politic și oricând Cisotti. Sunt multe meciuri, dar vrem să jucăm cu aceiași jucători”, a spus Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.

Octavian Popescu, foto: Cristi Preda (GSP.ro)
  • În actualul sezon competițional, Tavi Popescu a strâns 12 partide, în toate competițiile, în care a reușit două pase decisive;

  • Este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 1,4 milioane de euro

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.