Sporturi   •   Baschet   •   NBA Europe

Întâlnire la vârf pentru viitorul baschetului european: NBA Europe, FIBA și rolul Euroligii

Articol de Cosmin Nistor   —  joi, 09 octombrie 2025

Planurile pentru NBA Europe, dar și poziția Euroligii în noua structură, au fost discutate într-o întâlnire crucială la Geneva, între FIBA, NBA și EuroLeague. Noua competiție nord-americană dedicată continentului european ar urma să debuteze în sezonul 2027–2028.

Timp de trei zile, la Barcelona și Geneva, au avut loc discuții intense între reprezentanții celor trei organizații, menite să clarifice structura viitorului baschet european.

După aceste întâlniri, planul NBA Europe a devenit mai concret, confirmând direcția anunțată deja de conducerea ligii americane.

Potrivit informațiilor, NBA a transmis cluburilor din Euroligă două idei principale:


  1. Lansarea competiției este planificată pentru sezonul 2027–28.

  2. Noua ligă va avea 16 echipe, dintre care 12 cu statut permanent și 4 calificate anual prin performanțe sportive.

Aceste detalii corespund declarațiilor lui George Aivazoglou, directorul executiv al NBA pentru Europa și Orientul Mijlociu, care a confirmat că proiectul se află într-un stadiu avansat, conform mundodeportivo.com.

NBA Europe va fi în paralel cu Euroliga?

Această evoluție sugerează că nu toate cluburile din actuala Euroligă vor fi incluse automat în noul proiect. Unele dintre echipele care dețin acum statut de acționar ar putea pierde această poziție privilegiată, dacă vor alege să se alăture NBA Europe.


După sezonul 2026–27, viitorul Euroligii devine tot mai incert. Liga intenționează să se extindă până la 24 de echipe, însă NBA își continuă în paralel planurile, organizând deja întâlniri cu investitori și parteneri strategici, inclusiv la Londra.

O eventuală confruntare directă între NBA Europe și Euroligă pare tot mai probabilă, mai ales că Real Madrid și Barcelona ar putea juca un rol decisiv.

Euroliga a refuzat parteneriartul

Inițial, NBA propusese un parteneriat comercial cu Euroliga, oferind un pachet financiar de 150 de milioane de euro în primul sezon, în schimbul preluării departamentului de marketing al competiției europene.

Euroliga, care generează în prezent circa 65 de milioane de euro anual, a respins oferta (o decizie care, potrivit surselor, a tensionat relațiile cu liga americană).

Drept urmare, NBA a decis să meargă pe cont propriu, dezvoltând un proiect complet independent, NBA Europe, sub egida FIBA.

Cluburile vizate de NBA Europe

Printre echipele luate în calcul pentru noua ligă se numără mai multe cluburi din actuala Euroligă:

Real Madrid, Barcelona, Fenerbahce, Bayern Munchen și Olimpia Milano, dar și alte cluburi externe.

De asemenea, se discută implicarea unor cluburi de fotbal cu secții de baschet, cum ar fi PSG sau Manchester City.

În prezent, unitatea celor 13 cluburi-acționari ai Euroligii este fisurată.

S-au format două tabere: una care negociază deschis cu NBA, și alta care pledează pentru protejarea competiției actuale.

Barcelona, Real Madrid și Fenerbahce - fără contract după 2026

Un detaliu semnificativ: Real Madrid, Barcelona și Fenerbahce nu și-au reînnoit licențele de 15 ani în Euroligă, care expiră în vara lui 2026.

Această mișcare strategică le oferă libertate totală de decizie privind viitorul lor, în funcție de cum va evolua proiectul NBA Europe.

În ciuda declarațiilor publice de bunăvoință, NBA pare hotărâtă să continue unilateral, pregătind lansarea unei ligi europene proprii sub tutela FIBA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.