Mircea Lucescu, selecționerul României, a vorbit din nou despre plecarea de la națională, la conferința de presă de la finalul meciului amical cu Moldova, scor 2-1.
Lucescu a început conferința analizând amicalul de pe Arena Națională. S-a arătat mulțumit de prestația debutanților și a declarat că vrea să pună presiune pe titulari
Ulterior, Lucescu a fost criptic când a vorbit despre partida cu Austria, de duminică, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. „Să vedem dacă va fi ultimul meu meci”, a spus selecționerul.
VIDEO. Mircea Lucescu: „Exercit o presiune asupra titularilor, ei trebuie să înțeleagă că fotbalul e într-o continuă mișcare”
„Un meci bun, contra unei echipe bune, arțăgoase. I-am urmărit, ei jucaseră bine și cu Italia, au făcut progrese, i-am văzut cu Ceholslovacia, cu Italia, au jucători competitivi. Sunt mulțumit că am dat posibilitatea jucătorilor din campionatul intern să acceadă la națională.
Au demonstrat că merită, iar comportamentul lor din campionat s-a justificat prin prezența lor la națională. Am văzut jucători tineri, înseamnă mult pentru fotbalul românesc, e important să joace, să vină la națională, iar apoi să joace la echipe europene și să vină de acolo cu experiența.
Se îngustase mult aria de selecție, acel grup de jucători care ne-a dus la Campionatul Europen, din diverse motive. Și-au schimbat echipele, s-au accidentat, mulți au dispărut și ajunseserăm într-o situație în care nu aveam mai mult de 20 de jucători. Sunt mulțumit, e un rezultat bun în perspectiva meciului cu Austria.
Exercit o presiune asupra titularilor, ei trebuie să înțeleagă că fotbalul e într-o continuă mișcare, iar competiția e esențială în a alcătui o echipă națională puternică. Sunt mulțumit de evoluție”, a început Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu: „Scorul a fost mincinos”
„Scorul e puțin mincinos... A fost fault acolo, e greu să nu vezi un astfel de fault. Avem ghinion cu astfel de arbitraje, am avut și un penalty clar... Dar acestea sunt elemente care pot determina rezultatul unui meci, așa cum s-a întâmplat cu Bosnia.
Din păcate, nu a fost multă lume, ar fi meritat și băieții ăștia. Nu vreau să fac aprecieri, nu ar fi corect să numesc pe unii sau pe ceilalți. Au fost doar câteva zile de antrenament, dar au reușit să încropească o echipă care a adus și anumite relații de joc. Sunt și aspecte pozitive, sunt și negative, pe cele negative le țin pentru mine.
Au fost doar patru jucători din străinătate și 7 din campionatul României, trebuie să stimulăm campionatul pentru a exista o concurență serioasă”, a continuat selecționerul.
VIDEO. Mircea Lucescu a plecat din conferință: „Am vrut să-mi dau demisia. Să vedem dacă meciul cu Austria e ultimul pentru mine”
Apoi, discuția s-a mutat asupra meciului cu Austria. Despre primul 11, a spus: „Vom vedea mâine, poimâine, analizăm situația și vom vedea cum revin jucătorii. Vom vedea cum se refac jucătorii. Sunt unii jucători care revin greu după un astfel de meci, nefiind obișnuit să joace 90 de minute. Când sunt chemați, trebuie să facă față.
Alergând 3 kilometri în antrenament și 11 în meci... Ori îi lași să se refacă, ori se accidentează. Din păcate, lucrurile acestea nu existau înainte de 1990, știu foarte bine cum erau lucrurile atunci, eram mai profesioniști decât cei din Occident. Pretențiile sunt mari, iar ei au responsabilități”.
Apoi, Mircea Lucescu a declarat că a vrut să plece luna trecută, după 2-2 cu Cipru: „Am vrut să-mi dau demisia după Cipru. Să vedem dacă meciul cu Austria va fi ultimul meu meci.
Cipru e o echipă foarte bună, nu a fost întâmplător. Am fost atât de supărat încât mi-a venit să am demisia... Au existat câțiva jucători care au vrut să facă alt joc decât acesta. Trebuie să fii inteligent. Ne-am întors acasă cu un 2-2 și am fi rămas cu șanse.
Problema noastră e baza jocului. Urmează un meci de mare prestigiu, cu Austria. Să vedem dacă acesta va fi ultimul meu meci”.
Selecționerul a încheiat apoi abrupt conferința, referindu-se, cel mai probabil, la declarația din septembrie, conform căreia ar pleca de la națională pentru a-i lăsa locul lui Gică Hagi: „Nu știu ce va fi la baraj, eu am făcut o promisiune, vom vedea ce va fi”.
Calcule. Cum termină România pe locul 2, care asigură barajul
După seara de joi, România are șanse reale la locul 2, care duce la baraj. Șansele la primul loc sunt pur teoretice, Austria având cu 8 puncte în plus față de România și un golaveraj cu +13 mai bun.
Ce trebuie să se întâmple pentru ca România să obțină locul 2. Sunt două scenarii principale:
Primul scenariu:
România să câștige cu Austria, Bosnia și San Marino (ar ajunge la 16 puncte)
ȘIBosnia să piardă cu România și să nu câștige cu Austria (ar avea maxim 14 puncte)
Al doilea scenariu:
-
România să facă egal cu Austria, să le bată pe Bosnia și San Marino (ar ajunge la 14 puncte)
ȘI
Bosnia să piardă cu Austria și România (ar rămâne cu 13 puncte)
Primul criteriu de departajare e golaverajul, în cazul egalității de puncte.
România e deja sigură de baraj pe traseul Ligii Națiunilor. Diferența e că, dacă termină pe locul 2 în grupă, va avea un traseu, teoretic, mai facil.
{{text}}