GSP special   •   Media   •   PoveŞtiri de Euro

Trei dintre comentatorii de la CE 2008 vorbesc despre experienţele trăite la acest European

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 01 iulie 2008

Emil Grădinescu, Vlad Enăchescu şi Bogdan Cosmescu sunt trei dintre cei şase comentatori trimişi de TVR la acest European. Fiecare a trăit acest Campionat European în felul său. Fiecare are de povestit cîte o întîmplare interesantă sau amuzantă. Iată cum au trăit cei trei această sărbătoare a fotbalului.



Enăchescu: "Wenger preferă să-i pronunţi numele în germană"

"La Viena am fost colegi de hotel cu Arsene Wenger, antrenorul lui Arsenal şi unul dintre oamenii de fotbal pe care îi respect cel mai mult. Am avut chiar posibilitatea să vorbesc cu el şi măcar am putut clarifica o problemă în ceea ce-l priveşte: numele său. Dacă se pronunţă "franţuzit", sau "nemţeşte". A răspuns senin că oricum e acceptat, dar că preferă varianta germană.



Vlad Enăchescu şi Emil Grădinescu au comentat meciurile României împreună cu Gică Craioveanu iar la pauză şi final au vorbit cu Olăroiu: "A fost alături de noi şi am analizat cu el toate meciurile de la Euro. Este un tip super. Îl ştiam şi înainte, dar acum l-am descoperit mult mai bine. Plin de umor şi ştie foarte mult fotbal. Ai multe de aprofundat de la el. La fel şi Cosmin Olăroiu. E capabil să-ţi analizeze un meci, sintetic, în doar 30 de secunde. Iar în cazul lui Oli, 18 ore pe zi vorbeşte despre fotbal. Restul le doarme. Fotbalul e viaţa lui. E foarte plăcut să vezi un European şi prin ochii unor experţi".



Emil Grădinescu: "Laptop vs ploaie"

"La Euro 2008 l-am revăzut pe Chris Waddle, fostă mare glorie a fotbalului englez, cu care mă cunoşteam de acum doi ani, din Germania. A venit la mine la meciul cu Franţa să mă întrebe despre ai noştri şi jocul lor. M-am mai întâlnit cu John Motson, care este Ţopescu al BBC-ului. A fost foarte surprins când i-am arătat o poză cu mine şi cu el, făcută la Liverpool, cu câţiva ani n urmă.



Mi-a plăcut că la acest Euro n-a fost niciun stadion gol; acum patru ani, în Portugalia, au fost multe meciuri cu stadioanele pe jumătate goale; e drept că şi stadioanele au fost mai mici acum. Au fost foarte mulţi români, ceea ce arată că nivelul nostru de trăi a mai crescut.



Nu mi-a plăcut vremea. A plouat îngrozitor, mai ales în Elveţia, deşi ploaia ne pus şi în faţa unor întâmplări amuzante: la meciul Elveţia-Turcia am fost nevoiţi să ne curăţăm, la propriu, laptopurile de apă, pentru că ne-a prins ploaia în drum spre stadion".



Bogdan Cosmescu: "Aimee Jacquet despre Franţa: «Au jucat prost»"

"Încă o dată, a fost un campionat european al suporterilor. De exemplu, aici, la Berna, unde am stat eu, au fost şi suporterii olandezi, până au fost eliminaţi, şi m-a impresionat veselia lor, pofta lor de viaţă, modul în care au ştiut să sărbătorească înfrângerile şi victoriile, faptul că n-au creat incidente. Se vede că sunt nişte oameni care o duc bine în viaţa de zi cu zi şi au venit aici să se bucure de fotbal.



L-am văzut la meciul Franţa-Italia pe Aimee Jacquet, fost antrenor care a câştigat titlul mondial cu «naţionala» în 1998 şi care a comentat pentru o televiziune din Franţa. L-am auzit întâmplător, discutând, despre echipa lor naţională spunînd că este foarte dezamăgit de jocul acesteia care a fost unul prost".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.