Atacantul Ionel Ganea a declarat, marţi, că obiectivul cel mai important al grupării Poli Ştiinţa Timişoara este accederea în grupele Cupei UEFA.
"Este adevărat că Poli s-a întărit foarte mult în atac, dar acum suntem angrenaţi în mai multe competiţii, campionat, cupă, plus Cupa UEFA. Concurenţa din atac este una foarte deschisă pentru toată lumea. Părerea mea e că în primul rând contează să fii sănătos, iar după aceea cine dă randamentul cel mai bun la antrenamente eu cred ca ăla va juca în teren. Cred că pentru Poli Timişoara primul lucru este să intre în grupele Cupei UEFA, ţinând cont de investiţiile şi setea de performanţă care a lipsit mulţi ani buni", a declarat Ganea.
Atacantul consideră că prin venirea fundaşului brazilian Eder Bonfim nu mai există posibilitatea ca internaţionalul român Cosmin Contra să mai ajungă la Poli Ştiinţa Timişoara: "Eu cred că transferul lui Bonfin este de bun augur, o să fie foarte bine primit şi rămâne ca pe viitor să se adapteze cât mai repede la condiţiile şi cerinţele antrenorului. Îmi pare rău, dar nu ştiu dacă Contra şi-a dorit să vină la Poli şi ce să zic...mai multe ştie el decât noi toţi".
În ceea ce priveşte echipa naţională a României, Ganea consideră că selecţionerul Victor Piţurcă trebuie să-şi aleagă pe viitor jucători care să pună suflet. "Eu cred că domnul Piţurcă şi-a făcut treaba foarte bine şi cred că el va rămâne în continuare la echipa naţională. Eu îi doresc ca pe viitor să-şi aleagă jucătorii care pun şi suflet pentru echipa naţionala. Eu nu pot să comentez nimic despre selecţia pentru Campionatul European din moment ce selecţionerul şi-a ales jucatorii pe care şi i-a dorit. Aici, probabil, o să-şi facă o analiză şi vede unde a greşit. Aşa cred că e cel mai corect, să-l lăsăm în pace şi cu siguranţă o să-şi vadă greşelile sau o să le analizeze singur", a mai spus Ganea.
Atacantul crede că Spania a câştigat pe merit Campionatul European: "Eu zic că la fotbalul pe care l-a practicat şi l-a arătat Spania merita să câştige, pentru că nu-mi aduc aminte să fi pierdut vreun meci, pe când nemţii au pierdut două, unul în grupe şi unul în finală. Spania a avut tot timpul un campionat puternic, numai neşansa a fost ca ei să nu ajungă prea departe".
Sursa: Mediafax
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}