International   •   Campionate   •   PORTUGALIA

Gestul lui Ruben Neves după marcarea primului său gol la naționala Portugaliei: „Asta s-a întâmplat datorită lui Diogo”

Ruben Neves i-a dedicat lui Diogo Jota golul victoriei cu Irlanda // FOTO: Imago Images

Articol de Dragoș Petrescu   —  duminică, 12 octombrie 2025

Portugalia s-a impus la limită pe teren propriu în fața Irlandei, scor 1-0, în preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Ruben Neves a marcat unicul gol al lusitanilor în prelungirile partidei și i-a dedicat reușita celui mai bun prieten al său, regretatul Diogo Jota.

Câștigătoarea UEFA Nations League a avut parte de un meci extrem de dificil cu Irlanda, în care Cristiano Ronaldo a ratat o lovitură de la 11 metri. Cu toate acestea, elevii lui Roberto Martinez au dat lovitura în prelungirile partidei, grație lui Ruben Neves.

Ruben Neves a spart gheața la naționala Portugaliei în meciul cu numărul 60, purtând tricoul lui Diogo Jota


Deși mai bifase alte 59 de apariții pentru lusitani, fotbalistul lui Al-Hilal nu izbutise să marcheze niciodată în tricoul naționalei. Această secetă a luat sfârșit însă sâmbătă seară, la Lisabona, atunci când Neves a reluat cu capul în poarta lui Kelleher, în primul minut suplimentar al partidei, aducând astfel victoria echipei sale.

Modul în care acesta a sărbătorit golul a fost unul inedit: și-a dat jos jambiera stângă pentru a dezvălui un tatuaj care îl înfățișează pe el, alături de bunul său prieten Diogo Jota, îmbrățișându-se în timpul unui meci al Portugaliei. Ba mai mult, în acea imagine, regretatul fotbalist lusitan purta tricoul cu numărul 21, cel pe care Neves l-a preluat odată cu moartea sa.

+8 Foto
Tatuajul lui Ruben Neves, în care el și Diogo Jota se îmbrățișează // FOTO: Getty Images

La finalul meciului, mijlocașul a vorbit despre această celebrare, dar și despre destin, fiind convins că ceea ce s-a întâmplat pe Estadio Jose Alvalade (n.r - marcarea primului său gol pentru Portugalia îmbrăcând chiar tricoul lui Diogo Jota) nu a fost ceva întâmplător.


Cred că acest moment a fost predestinat. Primul meu gol pentru echipa națională, purtând tocmai acest număr, nu putea fi mai frumos. Sunt convins că acest lucru se datorează dorinței și pasiunii lui (n.r - a lui Diogo Jota) de a fi aici, alături de noi.



Meciul a fost extrem de dificil. Am ratat un penalty, părea că nu vom reuși să câștigăm. Dar cred că așa a fost scris să se întâmple, iar acest gol este pentru el.



- Ruben Neves, după Portugalia - Irlanda (1-0)

De asemenea, selecționerul Roberto Martinez a mărturisit că partida cu Irlanda nu a consemnat primul moment în care s-au întâmplat lucruri ce pot fi asociate cu Diogo Jota.

Sunt semne de fericire, dar am mai simțit asta și la meciurile din septembrie.



Am marcat în minutul 21 (n.r - cu Armenia), împotriva Ungariei am primit un gol în minutul 21, iar astăzi, Ruben Neves, care a preluat tricoul 21, a marcat cu determinarea și inteligența lui Diogo.



Pentru noi este un semn. Ne bucurăm enorm să simțim că el este în continuare alături de familia echipei naționale, dar este și o responsabilitate uriașă să luptăm pentru visul lui, care este, de fapt, visul tuturor (n.r - câștigarea Cupei Mondiale).



- Roberto Martinez

În urma rezultatului de la Lisabona, Portugalia a acumulat 9 puncte și este lider autoritar în grupa F. De cealaltă parte, Irlanda ocupă ultima poziție, având un singur punct.

Clasamentul Grupei F (Preliminariile CM 2026):

Portugalia - Irlanda » Echipele de start:

PORTUGALIA (4-3-3): Costa - Dalot, Inacio, Dias, Mendes - B. Fernandes, R. Neves, Vitinha - B. Silva, Ronaldo, Neto

Rezerve: Sa, R. Silva - Conceicao, Goncalves, Leao, Nunes, Palhinha, Ramos, Semedo, A. Silva, Trincao, Veiga

Selecționer: Roberto Martinez

IRLANDA (3-4-2-1): Kelleher - O'Brien, Collins, O'Shea - Coleman, Cullen, Molumby, Manning - Ebosele, Ogbene - Ferguson

Rezerve: Bazunu, Travers - Azaz, Dunne, Egan, Ferry, Idah, Johnston, McAteer, Parrott, Smallbone, Taylor

Selecționer: Heimir Hallgrimsson

Stadion: Estadio Jose Alvalade (Lisabona)

Arbitru: Ivan Kruzliak

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.