Prezența fotbalistului polonez Robert Lewandowski la Barcelona se va încheia, conform presei spaniole, după actualul sezon. Conducerea clubului catalan s-ar fi decis să nu îi ofere un nou contract, motivul fiind scăderea de formă a atacantului de 37 de ani.
Directorul sportiv al clubului, Deco, a declarat recent că Lewandowski ar putea rămâne pe Camp Nou cel puțin până în 2027. Cu toate acestea, conform cotidianului spaniol Sport, citat de sport.aktuality.sk, conducerea a decis să nu-i ofere o nouă înțelegere internaționalului polonez.
Robert Lewandowski, aproape de despărțirea de Barcelona
Motivul ar fi vârsta înaintată a jucătorului, performanța mai scăzută și un ritm de joc inferior în comparație cu coechipierii săi.
Lewandowski a ajuns la Barcelona în vara anului 2022, iar în acest sezon a evoluat în șapte meciuri oficiale, reușind să marcheze de patru ori. Printre potențialii înlocuitori pentru poziția sa sunt menționați Julian Alvarez de la Atletico Madrid sau Karl Etta Eyong de la Levante, conform sursei citate.
În cei trei ani petrecuți la Barcelona a evoluat în 156 de meciuri, a marcat 105 goluri și a oferit 20 de pase decisive. Site-urile de specialitate l-au cotat la 10 milioane de euro la ultima actualizare. Cu Barcelona a câștigat 2 titluri de campion al Spaniei, Copa del Rey o dată și Supercupa Spaniei de 2 ori.
În trecut, țipatul era o modalitate de motivare. Acum, dacă urli prea mult, reacția tinerilor jucători este diferită. Nu le place să se țipe la ei. Trebuie să recunosc că a fost o provocare uriașă pentru mine.
Am venit dintr-o generație diferită și a trebuit să învăț cum să scot ce e mai bun din ei. Sunt în fotbal de patru decenii și, când compar noua generație, nu cu a mea, ci și cu cea intermediară, e complet diferit față de când am început eu.
- Robert Lewandowski
{{text}}