Liga Campionilor

Asul

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Abramovici i-a plătit 10 milioane Barcelonei în schimbul portughezului Deco, un specialist în Champions League.

Ieri, chiar în ziua în care se împlineau cinci ani de la sosirea miliardarului Roman Abra­mo­vici pe “Stamford Bridge”, patronul lui Chelsea a mai chel­tuit 10 milioa­ne de euro pentru trans­feruri. Deco, după un alt portughez, Bo­singwa, care a costat 20 de milioane.

Numai că mijlocaşul în vîrstă de 30 de ani e piesă rară, foarte pre­ţuită de noul mana­ger, Felipe Sco­lari. A cîştigat Cham­pions League de două ori, cu Porto şi cu Bar­ce­lona, exact ce visează şi londonezii. Acesta a fost scopul mutării sale. Iar Deco, ce va fi recompensat pînă în 2010 cu 12 milioane de euro, ştie motivul: “Am venit la mo­men­tul potrivit la Chelsea. A sosit timpul să învingă şi în Ligă”.

Sarabanda achiziţiilor nu se opreşte aici. Insularii îl vor acum pe Robinho, diamantul lui Real Ma­drid, pentru care ar achita 35 de milioane! Şi nu e tot: Eto’o (Bar­celona), Arşavin (Zenit) şi Ade­bayor (Arsenal) sînt pe lista al­baştr­ilor.

Cine pleacă? Semne de între­bare în dreptul lui Lampard, Ri­cardo Carvalho, ambii doriţi de Inter, şi Şevcenko, pregătit pentru un posibil împrumut în capitala Cataluniei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.