Steven Gerrard, 45 de ani, a fost ofertat să revină pe banca lui Rangers, unde a câștigat titlul în 2021, dar a ales să nu dea curs propunerii.
Legendarul fost mijlocaș englez a mai lucrat pe Ibrox între 2018 și 2021, cucerind titlul în sezonul 2020/2021, cu Ianis Hagi printre jucătorii pe care i-a avut atunci sub comandă.
Cu postul de antrenor vacant după demiterea lui Russell Martin, Rangers a încercat, dar nu a reușit să-l convingă pe Gerrard să revină în circuit.
Steven Gerrard a refuzat-o pe Rangers: Danny Rohl în pole-position
În urma discuțiilor purtate joi și vineri, Gerrard a ales să plece de la masa negocierilor, considerând că nu ar fi momentul oportun pentru a prelua frâiele pe Ibrox.
Dar antrenorul care a adus cel mai recent titlu al lui Rangers nu exclude să revină pe viitor, conform Sky Sports.
Gerrard a lucrat cel mai recent în Arabia Saudită, la Al Ettifaq. Mandatul de un an și jumătate s-a încheiat în ianuarie 2025.
Cu englezul ieșit din schemă pentru moment, în pole-position pare să fi ajuns Danny Rohl, 36 de ani, neamț care între octombrie 2023 și august 2025 a antrenat-o pe Sheffield Wednesday.
Este singura experiență de „principal” din CV-ul lui Rohl, care a mai lucrat ca antrenor secund la RB Leipzig, Southampton, Bayern Munchen și naționala Germaniei. A colaborat și învățat meserie de la nume precum Ralph Hasenhuttl, Niko Kovac și Hansi Flick.
Rangers l-a demis pe Russell Martin (39 de ani) după doar 4 luni în funcție. Sub comanda britanicului, The Gers au câștigat doar 5 dintre cele 17 meciuri jucate, ratând calificarea în Liga Campionilor după o „dublă” de coșmar cu Club Brugge, pierdută cu 1-9 la general (1-3 acasă, 0-6 în deplasare).
Situația este alarmantă și în campionat: locul 8 după 7 etape, cu 11 puncte mai puțin decât liderul Hearts.
{{text}}