Mircea Lucescu, selecționerul României, a declarat că va pleca dacă nu va califica echipa de pe primul loc la Campionatul Mondial. Anunțul a venit după victoria cu Austria, scor 1-0.
Legat de victoria obținută la ultima fază cu Austria, Lucescu s-a arătat mulțumit. A lăudat mai mulți jucători, apreciind în mod special evoluția lui Ianis Hagi, căpitanul naționalei, pasatorul decisiv la golul lui Ghiță.
Mircea Lucescu: „Eu am promis că dacă nu obțin calificarea, las echipa altcuiva la baraj”
„E ce am cerut eu, ce am vrut să facem, să avem un comportament rațional. Au avut agresivitate, atitudine, s-au ajutat între ei, comunicarea fantastică. Au știut ce trebuie să facă în teren. Nicio minge nu ne-a surprins, ca la Viena, nu au putut folosi mingea lungă.
Lucruri pe care le-am pregătit noi bine, și cu secvențe video. Au contat discuțiile purtate cu băieții, au dat roade. Am avut șansă, dar golul l-am construit, cu Ianis, cu Man.
Austriecii ies la presing și pierd marcajul. Acolo a apărut Ghiță extraordinar. El a mai marcat și în Germania, și în Polonia, știa unde trebuie să fie, cum să rezolve faza. E un rezultat bun, dar contează jocul, am dominat categoric. Duelurile, pe car mereu le pierdeam, de data asta le-am câștigat pe toate.
Și Dragomir, și Marius Marin au jucat bine, și Ianis, care și-a luat rolul de căpitan în serios, a alergat, a fost inteligent, s-a luptat ca un adevărat căpitan. Sunt foarte mulțumit pentru evoluția tuturor, Apărarea a fost perfectă, portarul a fost calm, liniștit, Bîrligea a făcut o demonstrație de forță în atac. Lucruri pozitive, dar victoria e importantă dacă mai aduce alte victorii”, a declarat Mircea Lucescu, la Antena 1.
Întrebat dacă mai continuă la națională, a răspuns: „Nu știu dacă rămân, o să vedem, eu am vrut doar să-mi fac datoria. Eu am promis că dacă nu obțin calificarea, las echipa altcuiva la baraj. Eu construiesc echipa pentru baraj acum”.
Austria nu poate să mai piardă în grupă. Să ne oprim la meciul ăsta. Își vor lua măsurile cele mai bune după acest meci. Este posibil ca noi să câștigăm tot, dar în niciun caz ei nu vor pierde două meciuri. Asta e clar! Azi nu e satisfacția celor trei puncte. E satisfacția manierei în care le-am obținut. Asta trebuie să înțeleagă toată lumea
- Mircea Lucescu, în conferința de presă
Calcule: cum se califică România la CM de pe primul loc
România mai are șanse teoretice la locul 1. Cu toate acestea, orice punct făcut de Austria ne scoate din calcul. La egalitate de punctaj, golaverajul e primul criteriu de departajare, iar austriecii stau mult mai bine, au +16, în timp ce noi avem +5. Ce trebuie să se întâmple pentru calificarea „tricolorilor”:
- România câștigă cu Bosnia și San Marino
- Bosnia câștigă cu Austria
- Austria pierde și cu Cipru, nu doar cu Bosnia
{{text}}