Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Ne-a depășit Slovacia! + New entry în Urna a 3-a » Condiția obligatorie de îndeplinit: cum putem scăpa de „balauri” în play-off-ul pentru Campionatul Mondial

Bucuria jucătorilor lui Mircea Lucescu după golul marcat de Virgil Ghiță în România - Austria 1-0 / Foto: sportpictures.eu

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 13 octombrie 2025

Echipa națională are asigurat biletul de baraj prin intermediul Nations League, dar ar putea accesa o rută mai facilă în drumul spre Campionatul Mondial din 2026. România trebuie să încheie grupa din preliminarii pe locul al 2-lea, cu victorie contra reprezentativei din Bosnia-Herțegovina, și să prindă a doua urnă valorică la tragerea la sorți a play-off-ului.

UPDATE - Trei sunt schimbările produse în ceea ce privește componența urnelor valorice pentru play-off-ul de calificare la Mondialul din 2026. Și toate ne privesc direct, fie pentru semifinală, sau, dacă trecem de primul meci din baraj, și la finală.

Cea mai importantă e că avem o rivală la avansarea în a doua urnă valorică: ne-a depășit în clasamentul coeficienților FIFA Slovacia (după 2-0 acasă cu Luxemburg) și s-a apropiat la doar 2 puncte de Cehia, ultima echipă din Urna 2.

Apoi, din urna a 3-a a ieșit Slovenia, care, din cauza nulului cu Elveția și, mai ales, a noii mari surprize produse de Kosovo prin victoria în Suedia (1-0), și-a redus drastic șansele la locul al doilea în grupa în care se luptă chiar cu kosovarii. Pe care România i-ar putea reîntâlni în semifinala play-off-ului (evident, cu condiția de a termina preliminariile în urna a doua).


În fine, a treia schimbare ne afectează în situația fericită că am juca finala barajului. Dintre posibilele adversare a „dispărut” Țara Galilor. Învinsă la Cardiff de Belgia, trupa lui Craig Bellamy a făcut rocada cu Polonia, care a avansat astfel între capii de serie. Alte modificări mai pot apărea după ultimele meciuri din octombrie care au loc diseară.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Dacă România își ia revanșa la Zenica pentru eșecul de pe Arena Națională (0-1), are garanția că se va clasa pe a doua poziție și că merge la baraj în baza preliminariilor și nu grație statutului de câștigătoare de grupă în Liga C a Națiunilor. Avantajul e important: evităm cele mai puternice adversare, din urna capilor de serie, în frunte cu Italia și Turcia.

Cum arată în prezent urnele valorice pentru play-off:


  • Urna 1: Italia (1.712), Turcia (1.562), Ucraina (1.555), Polonia (1.524)

  • Urna 2: Țara Galilor (1.519), Scoția (1.504), Ungaria (1.499), Cehia (1.485)

  • Urna 3: Slovacia (1.483), ROMÂNIA (1.480), Albania (1.396), Kosovo (1.285)

  • Urna 4: Suedia, Macedonia de Nord, Irlanda de Nord, Moldova

    * În paranteze sunt trecute punctele din clasamentul FIFA.

România a ajuns aproape de Cehia, ultima din urna a 2-a!

Conform actualizării situației clasamentului FIFA, România are 1.480,13 puncte și s-a apropiat mult de Cehia, ultima din urna a doua. Victoria cu Austria ne-a adus 15,74 puncte în topul care va fi actualizat pe 23 octombrie.

36la sută sunt șansele României de a termina grupa pe locul al doilea și a merge la baraj pe ruta A din preliminarii, nu pe cea B asigurată deja prin Nations League

Pentru că România a învins o echipă mai valoroasă (locul al 25-lea în prezent). Iar adăugând succesul din amicalul cu Moldova, „Tricolorii” au plusat cu 17,28, ceea ce înseamnă un salt de 6 locuri (de pe 51 pe 45)!

Ianis Hagi, în duel cu Schmid, România - Austria 1-0 / Foto: Cristi Preda (GSP)

Sigură de locul secund în grupă (mai are de jucat cu Gibraltar), Cehia a coborât 5 poziții (-15,61 puncte), din cauza eșecului cu Insulele Feroe (1-2), și nu mai păstrează decât un avans de 4,55 puncte față de România. Și va obține un bonus suficient de mic pentru a nu acumula un punctaj peste „tricolori” dacă aceștia vor aduna până la final 6 puncte, cu Bosnia și San Marino.

25la sută au crescut șansele României de a prinde play-off-ul de calificare din postura de clasată pe 2 în grupa preliminară CM 2026, cea mai mare din fereastra de meciuri din octombrie. Cea mai mare scădere o are Cehia (-35%)

Revanșă cu Slovenia ori Albania. Plus finală cu Țara Galilor?

Din urna a doua, am avea șanse să mai depășim Ungaria (1.498,68 de puncte, locul 40) și Scoția (1.504,20, locul 37), dar este de ajuns să punem sub noi una singură din această listă, în condițiile în care maghiarii și scoțienii nu au program deloc facil până la sfârșitul preliminariilor CM 2026.

Dacă la tragerea la sorți pentru barajele din martie va fi în urna a doua, România va disputa semifinala pe teren propriu. Iar adversara s-ar alege dintre Cehia, Slovenia, Slovacia și Albania. Am putea avea astfel revanșa pentru eșecul suferit în play-off-ul de Mondial din 2001 cu slovenii (2-3 la general) sau a celui din grupa de la EURO 2016 (0-1).

Mircea Lucescu, pe bancă, la România - Austria 1-0 / Foto: Cristi Preda / GSP

În cazul în care am câștiga eventuala semifinală de la București, am mai avea un singur meci până la turneul din SUA, Mexic și Canada. Cu o învingătoare dintr-un meci care va opune un cap de serie și o echipă calificată din Nations League. Gazdele finalelor, la fel ca împerecherea adversarelor, se vor stabili prin tragere la sorți.

Dacă „tricolorii” vor avea noroc, atunci ar evita „balaurii” Italia și Turcia și am putea înfrunta Ucraina, Țara Galilor (potrivit configurației actuale) ori chiar Polonia, care are șanse să facă rocada cu galezii. și să treacă între capii de serie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.