Fostul selecționer Edi Iordănescu, 47 de ani, acum antrenor la Legia Varșovia, a comentat la GSP Live, emisiune moderată de jurnalistul Alexandru Barbu, victoria obținută de echipa națională contra Austriei, 1-0 în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026.
Din Polonia, Edi Iordănescu a intervenit telefonic la emisiunea GSP Live, în cea mai amplă intervenție a lui pe subiectul actualei echipe naționale.
„Mărturisesc că tot timpul am fost preocupat să fiu la curent cu opinia publică. Nu m-am dezis și niciodată nu m-am distanțat de fotbalul nostru, de competiția noastră. În același timp, trebuie să recunosc faptul că sunt departe, iar cu munca și activitatea de aici mi-e foarte greu să fiu la curent cu tot ce se întâmplă și discută în spațiul public.
Dar bineînțeles, jocul l-am văzut, dar pe laptop, pentru că pe televizor aveam jocul Poloniei, unde noi dăm 3 jucători. Polonia a jucat la aceeași oră în Lituania un meci important. Am încercat să mă împart”, a dezvăluit selecționerul care a calificat, apoi condus echipa națională la Euro 2024.
Edi Iordănescu: „Am văzut o națională mult mai hotărâtă, mai determinată, cu alt spirit”
Referitor la victoria contra Austriei, adusă de golul semnat de Virgil Ghiță în minutul 90+5, Iordănescu a afirmat că a fost „muncită și meritată”.
„Am văzut jocul României și ce pot spune este că era foarte, foarte important să producem un rezultat pozitiv. Indiferent de calitatea jocului, era important să câștigăm. În primul rând, veneam după o perioadă grea, în care rezultatele nu au fost cele așteptate, o perioadă de tensiune. Am constatat de la distanță, cât am putut înțelege și să fiu la curent, că începuse o stare de tensiune în jurul echipei naționale.
Începuse să se piardă din nou încrederea, speranța. Publicul parcă începuse să se întoarcă la ce a fost în trecut. Mai era important, nu în ultimul rând, pentru economia calificării. În final, obiectivul rămâne calificarea la Mondial. A fost unicul obiectiv, cel mai important.
Acum, ce am văzut la jocul nostru cu Austria a fost în primul rând o echipă națională mult mai hotărâtă, mai determinată. Am văzut o echipă cu un alt spirit față de meciurile cu Cipru, acel test cu Canada. Consider că echipa națională a meritat să câștige jocul. Nu pot fi de acord cu cei care spun că Austria nu s-a ridicat la un nivel bun.
Nu s-a ridicat, dar poate a fost și meritul nostru aici, chiar dacă și eu consider că Austria este într-un recul față de European. Și așa, Austria rămâne o echipă foarte solidă. Nu este o echipă foarte creativă, cu multă calitate individuală, dar este o echipă cu experiență, omogenitate.
Cred că puteam marca chiar mai repede, să ne asigurăm cele 3 puncte, dar nimeni nu poate contesta victoria. Este o victorie muncită, meritată, și echipa națională, cu toți cei implicați, trebuie felicitată și susținută”, a transmis el.
Un obiectiv realist, crede Iordănescu, ar fi ocuparea locului secund în grupă: „Din punct de vedere practic, obiectivul este lupta pentru locul 2, care-ți oferă ceva cu totul diferit în economia barajului, cu totul alte perspective și automat alte șanse. Așadar, era necesară o victorie și e foarte bine venită”.
Edi Iordănescu: „Nu poți schimba 10-12 jucători de la o acțiune la alta! Cazi într-o mare capcană”
Chestionat și pe seama mult-trâmbițatului schimb de linii, Iordănescu a venit cu argumente care susțin discursul actualului selecționer, Mircea Lucescu. El vorbește despre prioritizarea valorii față de forma de moment și despre nevoia omogenității la lotul național.
„Am spus-o în repetate rânduri, acum încerc să fiu mai clar decât am fost: campania este foarte scurtă, ai doar un an. Nu poți... Uitați-vă la naționalele mari, nu schimbă 10-12 jucători de la o acțiune la alta. Toată lumea merge cu un nucleu. Că poate fi un jucător sau altul care îți apare sau dispare, în funcție de forma unui jucător, de parcursul european al unui club, cum a fost FCSB, cu jucători care au avut în picioare jocuri europene, da...
Noi ne-am calificat la Euro 2024 cu un singur jucător care a fost în grupele europene, Racovițan la Rakow. Atunci am spus să mergem pe un anumit nucleu, plus-minus 10-15% schimbări de la o acțiune la alta, în funcție de accidentări, situația jucătorilor, eventuali jucători care consideram că puteau aduce impact imediat.
Dar nu poți schimba 10-12-15 jucători de la o acțiune la alta. Nu ai timp să-i omogenizezi, să-i obișnuiești pe unii cu ceilalți nici măcar uman. (...)
Ultimul lucru pe care vreau să-l mai spun pe acest subiect: criteriile de selecție. Din punctul meu de vedere, forma trebuie să fie un criteriu, dar nu principal. Valoarea este un criteriu principal, personalitatea, rolul unui jucător în cadrul grupului, locul unde joacă. Apoi vine și forma. Nu poți face o paralelă între un jucător din Serie A, să-l lași în afara lotului pentru a aduce un jucător din Liga 1, de la o echipă care este temporar în formă mai bună.
Dennis Man, Ianis Hagi și Ionuț Radu după România - Austria, preliminariile Campionatului Mondial / foto: GSP.roNu poți, că dacă te duci doar după forma de moment cazi într-o mare capcană. Îți afectează toată chimia, tot ce înseamnă procesul de pregătire, sistemul relațional din cadrul grupului. Plus că poți avea marea surpriză să-l aduci și să vezi că nu poate să treacă nivelul. Una este în competiția din România, unde poți prinde o formă bună, și alta când joci cu presiunea unui meci internațional și-ți reprezinți naționala.
La cei care au valoare și au potențial mare persistă acea formă și încet-încet devin certitudini. Atunci poți face acel pas. Dar uitați câți jucători am avut, despre care s-a reclamat că de ce nu sunt la echipa națională, și după 1-2-3 luni au dispărut”, sunt ideile fostului selecționer.
10 victorii,10 egaluri și 8 înfrângeri este bilanțul României cu Edi Iordănescu la cârmă
Sunt într-o postură ingrată. Mi-e foarte greu să vorbesc despre națională, ținând cont că am fost precedentul selecționer. În general, nu am discutat despre munca altor antrenori, am fost foarte rezervat mereu, am încercat să mă concentrez pe munca mea. Nu evit subiectul, dar încerc în același timp să fiu atent la ce spun. Întotdeauna am spus ce am gândit, dar nu vreau să fiu interpretat greșit sau subiectiv.
Vreau să încurajez munca la echipa națională, sunt sufletește alături de echipa națională, pentru că sunt acolo jucători cu care am lucrat, am performat, cu care am trecut peste momente și momente, la început mai grele, uneori extraordinare. Am fost la un turneu final împreună și nu ai cum să te dezici de astfel de momente, să le uiți, să nu rămâi implicat sufletește
- Edi Iordănescu, la GSP Live
Pot spune că paralele nu vreau să fac. Eu vreau să spun că atunci când am venit la echipa națională a fost o perioadă grea. Am făcut o analiză complexă, am venit cu un set de măsuri nu foarte populare. Cu unele nici eu, personal, nu am fost confortabil, dar mi le-am asumat.
Așa am construit o echipă, preluând și lucruri bune de la precedenții selecționeri, dar cu foarte multe alte lucruri pe care eu le-am vrut altfel. Echipa a performat. Am câștigat fără înfrângere o grupă de calificare, la 5 puncte de Elveția. Și vedem ce rezultate produce Elveția, o echipă prezentă turneu de turneu. Apoi am câștigat și grupa de la European
- Edi Iordănescu, la GSP Live
{{text}}