Sporturi   •   Tenis   •   ATP

Turneul Masters 1.000 de la Paris se mută anul acesta în arena unde David Popovici a cucerit aurul olimpic

La Défense Arena, pe exterior FOTO Guliver/gettyImages

Articol de Roxana Fleşeru   —  miercuri, 15 octombrie 2025

La Défense Arena, unde au avut loc probele de înot de la Jocurile Olimpice, va găzdui începând din acest an turneul Masters 1.000 de la Paris (27 octombrie - 2 noiembrie). Amenajată pentru a găzdui 17.500 de spectatori, sala va deveni a doua din punct de vedere al capacității pentru tenis, după „Arthur Ashe”, care poate primi 23.771 de spectatori.

Ultimul turneu de Masters 1.000 din calendar va avea, începând de anul acesta, o nouă gazdă. Competiția de la Paris se mută din Bercy în La Défense după 38 de ani. Este a treia arenă care va găzdui turneul de tenis din capitala Franței, Stade Pierre de Coubertin făcând-o între 1969 și 1982.

Motivele mutării au legătură și cu capacitatea La Défense Arena, una multifuncțională, deschisă în 2017, care poate primi 45.000 de oameni la concerte și care a găzduit probele de înot la Jocurile Olimpice din 2024, unde David Popovici a cucerit aurul și bronzul, cu o capacitate de 15.000 de locuri.

La Défense Arena l Jocurile Olimpice din 2024 FOTO Imago

Organizatorii turneului de tenis o vor amenaja pentru a primi 17.500 de fani, devenind astfel a doua arenă de tenis, după „Arthur Ashe”, care are o capacitate de 23.771 de locuri.

Colegii noștri de la alte turnee Masters 1.000 au investit mult în ultimii ani. Pentru a ține pasul și a respecta standardele ATP, a trebuit să evoluăm. Eram la limită, fără progrese, iar turneul risca să-și piardă categoria pe termen mediu. Va fi o adevărată călătorie senzorială. Terenul central este mai mare, traseul jucătorilor mai lung. Experiența va fi complet redesenată”, a spus Cédric Pioline, directorul turneului, pentru AFP.

Oficialul a mai adus și alte argumente: „Terenurile adiacente erau prea mici pentru nivelul actual de intensitate fizică și am corectat acest lucru. În plus, atât terenul 1, cât și terenul 2 vor avea o capacitate de 5.000 de spectatori, iar cel de-al treilea teren va fi destinat dublului și antrenamentelor”, a spus Pioline.

Vor să-i aibă pe tablou pe Carlos Alcaraz și Jannik Sinner


Pentru a putea aduna peste 17.000 de spectatori este nevoie ca primii doi jucători din ierarhia mondială să vină la Paris, chiar dacă în noiembrie îi așteaptă ATP Finals și Cupa Davis. „Cele 1.000 de puncte ATP acordate câștigătorului vor conta. Bineînțeles, toți jucătorii sunt obosiți fizic, deoarece este sfârșitul sezonului. În plus, calendarul de la sfârșitul sezonului este încărcat, este clar, dar avem încredere”, a subliniat directorul turneului.

Jannik Sinner și Carlos Alcaraz/Foto: Imago Images

O altă dorință a francezilor pentru primul an în La Défense Arena este să depășească recordul de spectatori înregistrat la ediția trecută, iar cu un spațiu mai mare, presiunea pentru a atinge acest obiectiv se simte. „Există un interes real în jurul noului loc. Dacă atingem sau ne apropiem de această cifră, va fi un succes.”

Într-o ediție cu atât de multe noutăți, una dintre ele trebuia să fie „premiul în bani”, care va crește cu 3% în acest an, ajungând la 946.610 euro pentru câștigător, o creștere care face parte dintr-un plan de dezvoltare integrală aprobat de ATP.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.