Sporturi   •   Altele   •   ÎNOT

Un mare rival al lui David Popovici a primit o propunere ȘOCANTĂ, care poate dinamita sportul: „Una dintre cele mai grele decizii”

David Popovici și Kyle Chalmers FOTO: GettyImages

Articol de Roxana Fleșeru   —  miercuri, 15 octombrie 2025

Kyle Chalmers (27 de ani), campion olimpic în 2016 și medaliat cu argint în 2020 și 2024 la 100 m liber, a vorbit pentru prima oară despre oferta de a participa la Enhanced Games, competiție sportivă la care participanții au voie să se dopeze. Australianului i s-a propus un contract pe trei ani, dar a refuzat, iar acum a explicat cum a luat această decizie.

Kyle Chalmers este una dintre figurile emblematice ale probei de 100 m liber. Campion olimpic în 2016, el a urcat pe treapta a doua a podiumului și la edițiile de la Tokyo și Paris.

  • Australianul mai are în palmares, în această probă, alte trei medalii mondiale în bazin de 50 m: un argint în 2019, un aur în 2023 și un bronz în 2025, plus un titlu mondial în bazin de 25 m în 2022.

Luna trecută, agentul său a dezvăluit că Chalmers a primit o ofertă din partea celor care organizează Enhanced Games, competiție sportivă la care participanții au voie să se dopeze. Contractul de milioane de dolari a fost refuzat.


Kyle Chalmers: „A fost extrem de tentant”

Acum, australianul a dezvăluit pentru 10 Sport cum a ajuns la această hotărâre. „A fost una dintre cele mai grele decizii pe care a trebuit să le iau în cariera mea de înotător. Mi-au fost oferite milioane de dolari, iar eu tocmai mi-am întemeiat o familie, am o ipotecă de plătit și nu câștig foarte mulți bani din înot. A fost extrem de tentant”, a spus Chalmers.

Campionul olimpic a adăugat: „Dacă dobori un record mondial la Enhanced Games, primești un milion de dolari. Eu, când am stabilit recordul mondial la 100 m liber în bazin scurt, am fost recompensat cu 10.000 de dolari. Este o diferență uriașă, iar recordurile mondiale sunt extrem de greu de stabilit. Federația internațională îți oferă această sumă după mult timp, nu îi primești imediat, iar din banii respectivi mi-am acoperit cheltuielile cu deplasarea, cazarea, mâncarea și alte costuri”, a spus Kyle.

9 medalii olimpiceare în palmares Kyle Chalmers, una fiind de aur, trei de argint și cinci de bronz


Kyle Chalmers în semifinala de la 100 m liber la CM 2025 Foto: GettyImages

Kyle Chalmers a identificat ce este mai important decât o sumă de bani

El a stabilit recordul mondial în proba de 100 m liber în bazin scurt în 2021, la Kazan, în Rusia, oprind cronometrul la 44,84 s, un record care rezistă. „Nu sunt foarte mulți bani în sportul meu, iar suma pe care aș fi primit-o de la Enhanced Games m-ar fi ajutat enorm pe mine și pe familia mea. Poate nu pentru tot restul vieții, dar cu siguranță pentru o perioadă lungă de timp. Totuși, moștenirea mea în sport este mai importantă”, a subliniat Kyle Chalmers.

Australianul mai spus pentru sursa citată: „Am muncit enorm ca să ajung în acest punct. Iubesc să reprezint Australia și simt că mai am multe de realizat. Participarea la a patra ediție a Jocurilor Olimpice este mai tentantă pentru mine.”

14 medaliimondiale în bazin olimpic are Kyle Chalmers, șase fiind de aur

Kyle Chalmers a concluzionat: „Când pui în balanță lucrurile pozitive și cele negative, cele pozitive au învins banii. Banii sunt importanți, dar să lași ceva în urma ta în sport este mult mai valoros și mult mai greu de realizat”.

10 medalii mondialea cucerit Kyle Chalmers în bazin scurt, trei fiind de aur

Ce este Enhanced Games și cine și-a anunțat participarea

Enhanced Games este proiectul unor oameni de afaceri care încearcă să convingă cât mai mulți sportivi profesioniști să participe la o întrecere în care nimic nu este interzis din punct de vedere al substanțelor dopante și al tehnologiilor utilizate.

  • Nu vor exista controale antidoping, iar sportivii vor primi sume foarte mari pentru a încerca să doboare diverse recorduri. Competiția ar urma să aibă loc în mai 2026, după ce a fost amânată de mai multe ori.

Competiția urmează să aibă loc în 2026 la Las Vegas, iar lista înotătorilor care vor lua parte crește. Inițial erau James Magnussen (34 de ani), triplu medaliat olimpic și triplu campion mondial la 100 m liber, ucraineanul Andrii Govorov (33 de ani), deținător al recordului mondial la 50 m fluture, grecul Kristian Gkolomeev (32 de ani), finalist olimpic și campion european la 50 m liber, și americanca Megan Romano (34 de ani), campioană mondială în 2013 cu ștafetele de 4x100 m liber și 4x100 mixt.

Lor li s-au alăturat britanicul Ben Proud (31 de ani), vicecampion olimpic în proba de 50 m liber și dublu campion mondial în cele de 50 m liber și 50 m fluture, germanul Marius Kusch (32 de ani), medaliat cu bronz olimpic la 100 m fluture, și irlandezul Shane Ryan, medaliat cu bronz mondial în bazin scurt în proba de 50 m spate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.