De ce băgăm sub preș acest 2-15 cu Germania?

Cei mai mici „tricolori”, cei de la reprezentativa U16, au luat de la nemți, la Essen, două bătăi crâncene: 0-7 și 2-8!

Se vorbește de meciul cu Austria, de victoria de la U21 cu Cipru (bravo!), mai puțin de acel 1-5 acasă cu cehii al selecționatei U20 și aproape deloc despre dublul și durerosul eșec al celor mai tineri dintre „tricolori”. Care își încep cariera internațională având la pasiv două scoruri de maidan, periculoase pentru carierele lor viitoare.

Lipsesc semnele de exclamare

Sigur că știrea a fost data publicității, nu putea fi ascunsă cu totul. Dar a fost prezentată rece, fără nuanțe, fără interpretări, fără măcar o punctuație care să sugereze abaterea de la normal. Lipsesc semnele de exclamare. Nu ne mirăm, înseamnă că încadrăm aceste eșecuri dure în limitele firescului.

Vom spune că nemții sunt nemți, că sunt o țară de imigrație, că au de unde să facă selecția, că nivelul lor e altul. Găsim, firește, justificări. Mai facem rost de încă una dacă ne gândim că acum cinci ani și Barcelona, cât e ea de mare, lua 8-2 de la Bayern. Adică exact scorul cu care am pierdut noi al doilea meci de la Essen.

Un gol la fiecare 12 minute!

E normal să te bată nemții, sistemul lor de creștere a tinerilor e mult mai bun decât al nostru. Terenuri impecabile, băieți bine hrăniți, antrenori specializați, vitaminizare, grijă față de niște copii de 15 ani și ceva care sunt încă în creștere.

Dar de la acest ”normal” până la 2-15 mai e mult. Foarte mult! În primul meci a fost 0-7, scor care putea fi pus pe seama întâmplării. Dar când peste câteva zile mai vine și un 2-8, nu mai pare întâmplare, ci obicei.

Ce mai poți să spui când în două meciuri, la interval de câteva zile, în fața aceluiași adversar, tu încasezi 15 goluri? Un gol la fiecare 12 minute! E inacceptabil!

Cât te călește bătaia încasată?

În laconismul și concizia ei, știrea a pomenit și formația utilizată. Nu e absolut deloc plăcut pentru cei în cauză s-o mai înșirăm o data și aici. Poate unii dintre băieții de la Essen chiar vor deveni fotbaliști buni, în ciuda acestor eșecuri aspre. Însă chiar și cei care vor ajunge sus în carierele lor nu vor putea uita umilința acestor scoruri care le-au marcat începuturile de drum. Povestea că bătăile încasate te călesc nu mai e valabilă. E demnă de literatura sovietică și de pedagogia lui Makarenko.

Oare nu s-a greșit selecția?

Nu putem însă să nu amintim numele selecționerului de la U16. Alexandru Ciobanu. Așa se numește, dar se putea numi oricum altcumva, n-are importanță. Însă are importanță cum s-a făcut selecția. Oare aceștia care au jucat în Germania sunt cei mai buni copii de 15 ani din România? Oare nu mai sunt și alții?

De acord că la U 16 selecția e cea mai dificilă, pentru că nu ai o bază, trebuie să alegi copiii de peste tot și de nicăieri. La următoarele U-uri, la vârste mai mari, iei nucleul de la cei dinainte. Aici, la U16, nu există nucleu. De aceea selecția e grea, dar poate deveni și alunecoasă, periculoasă chiar.

Acum ce va fi la viitoarele acțiuni? Mergem pe acest nucleu dezintegrat de nemți cu 15-2 sau căutăm alți jucători? Mai degrabă așa ar trebui….