Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Când poate reveni pe teren Andrei Borza: „Sper să prindă câteva meciuri”

Victor Angelescu a oferit ultimele detalii despre Andrei Borza

Articol de Alexandru Stanciu   —  joi, 16 octombrie 2025

Victor Angelescu, președintele și acționarul minoritar de la Rapid, a oferit noi detalii despre condiția medicală a lui Andrei Borza (19 ani), jucătorul accidentat la începutul lunii septembrie de către un fizioterapeut al echipei naționale.

Fundașul a suferit o fisură la degetul mic după ce a fost călcat de omul din staff la un exercițiu și a ratat ultimele 4 etape din Superliga.

Victor Angelescu a oferit noi detalii despre Andrei Borza: „Ar trebui ca în 3 săptămâni să înceapă alergările”

Victor Angelescu a oferit ultimele detalii despre starea lui Andrei Borza, iar președintele Rapidului speră ca fundașul să revină cât mai repede la antrenamentele cu echipa ca să poată prinde câteva meciuri până la finalul acestui an.


Borza e în cârje. Ar trebui ca în 3 săptămâni să înceapă alergările. Cred că mai are săptămâna asta până la final, apoi ar mai fi două săptămâni, dacă e totul OK, începe alergarea. Eu cred că va fi pe teren anul acesta, dar mai contează şi cum e.

De obicei, se spune că atât cât ai absentat, atât îţi ia să te antrenezi. Să sperăm că mai prinde nişte meciuri”, a declarat Victor Angelescu, potrivit primasport.ro.

În debutul acestui sezon, Andrei Borza a fost unul dintre cei mai importanți jucători folosiți de Constantin Gâlcă.

Apărătorul stânga a bifat 8 meciuri în Superliga și a reușit să ofere două pase decisive, una în victoria cu UTA Arad, scor 2-0, și una în remiza cu Oțelul Galați, scor 1-1.


În stagiunea precedentă, Borza a bifat 34 de apariții, timp în care a marcat un gol și a oferit 3 pase decisive la Rapid.

Anterior, în sezonul de debut pentru giuleșteni, Borza a reușit două assist-uri în 29 de apariții.

Borza a debutat la Farul în sezonul 2022-2023, când a bifat doar 3 apariții, iar în stagiunea următoare, când Farul a cucerit titlul de campioană, Borza a bifat 3 goluri și 3 pase decisive în cele 33 de apariții. Ulterior, a urmat transferul la Rapid, pentru suma de 800.000 de euro.

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.