Într-un interviu acordat unei televiziuni italiene, fostul mare atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic (44 de ani), a vorbit despre perioada petrecută în rossonero și despre copiii lui.
Zlatan și-a amintit despre unul dintre cele mai dificile momente trăite în carieră, în tricoul lui AC Milan. Pe 31 octombrie 2021, când, în timpul meciului Roma-Milan, fanii giallorosso i-au adresat insulte rasiste pe Olimpico.
Pentru Zlatan Ibrahimovic, scandările rasiste care i s-au adus au fost o motivație
„50.000 de oameni strigau «Ești țigan!» după gol. M-am prefăcut că nu aud, pentru că voiam și mai mult, pentru că știam că scandările lor mă vor motiva. Când eram pe teren și ura se revărsa asupra mea, făceam cele mai bune meciuri pentru că asta era ca o motivație pentru mine.
Atunci, când spectatorii au început să strige, le-am făcut semn cu mâinile: «Mai tare, mai tare, mai tare». Apoi, arbitrul mi-a dat cartonaș galben, lucru pe care nu-l înțeleg”, a povestit Ibrahimovic.
Zlatan Ibrahimovic: „Copiii mei se cred mai puternici decât mine”
Fostul internațional suedez a dezvăluit, printre altele, că copiii săi se consideră mai bun decât el: „Nu este ușor pentru ei, dar au o mentalitate puternică, deja de consideră mai puternici decât mine. Poate ajuta, dar pentru ego-ul meu spun că este imposibil. Important este că sunt bine.
Trăiesc o viață diferită de ceilalți, pentru că tata a fost un jucător puternic, dacă nu chiar cel mai puternic. Eu încerc să-l separ pe profesionistul Ibra de tatăl lor. Viața este mai ușoară, mai simplă, pentru că ei pot face mai mult decât am făcut eu. Ceea ce îi învăț este disciplină, respect și independență. Dacă reușesc asta, înseamnă că am făcut bine treaba tatălui”.
Maximilian și Vincent, 19, respectiv 17 ani, joacă pentru Milan Futuro, urmăriți îndeaproape de tatăl lor. Au debutat jucând ca Seger, numele de familie al mamei lor, apoi au ales să treacă la Ibrahimovic.
Zlatan Ibrahimovic: „Îmi lipsește adrenalina de pe teren”
Ibrahimovic este acum consilier senior la RedBird, omul lui Gerry Cardinale pentru proiectul „AC Milan”. Recunoaște că-i lipsește „adrenalina de pe teren, dar odată ce ai acceptat, încerci să găsești o altă adrenalină, chiar dacă nu mai este niciodată la fel.
Înainte de a decide să renunț, mi-era frică, pentru că jucasem fotbal toată viața, apoi am ajuns la un anumit punct în care am acceptat. Acum am învățat că, pentru a ajunge acolo, trebuie să muncești: nimic nu este gratuit în viață și, dacă muncești, realizările vor veni”.
{{text}}