Marius Șumudică (54 de ani) i-a criticat la „Prietenii lui Ovidiu” pe cei care au râs de Mircea Lucescu (80 de ani) că ar fi adormit pe masa de masaj.
Marius Șumudică a declarat în exclusivitate pentru GSP.ro că Federația Română de Fotbal trebuie să meargă pe mâna lui Mircea Lucescu până la barajul din martie, anul viitor.
Șumudică merge pe mâna lui Lucescu: „Cu el până la capăt! E un titan”
„A venit domnul Lucescu, trebuie să mergem cu el până la capăt! E Mircea Lucescu, e un titan în fotbalul românesc și trebuie să mergem cu el până la capăt, să vedem care sunt șansele de calificare la Mondial. Că încă avem șanse la baraj!”, a spus Șumudică la „Prietenii lui Ovidiu”.
„N-avem loc într-un camion să-și bage Lucescu toate trofeele”
Șumudică s-a amuzat pe seama articolului care a făcut vâlvă, faptul că selecționerul ar fi întârziat la un antrenament oficial al naționalei din cauza faptului că „a fost la masaj și a adormit”.
„Cei care îl atacă... eu le-am spus-o. În momentul în care vă uitați în oglindă, dați-vă câte două palme fiecare, că n-aveți voie să-l atacați pe Lucescu niciodată! N-avem loc într-un camion să-și bage Lucescu toate trofeele pe care le-a câștigat în viață.
E unul dintre cei mai titrați antrenori din lume, nu numai de la noi din țară. La noi în țară e de departe cel mai bun, nu se compară cu nimeni. Și deja se fluturau viitorii selecționeri.
I-am propus să mă ocup eu de masaj. Îl iau eu de la gambe, așa, îi fac eu un masaj”, a încheiat Șumudică într-o notă amuzantă.
Mircea Lucescu. Foto Imago Images„Mircea Lucescu e bolnav de fotbal”
„Prea stă în picioare la 80 de ani... Să stai atâta în picioare, să stai zi de zi la antrenament și tu să apari să-l denigrezi în halul ăsta? E ridicol! Eu știu foarte bine ce înseamnă Lucescu. M-a sunat 40 de minute la telefon să-mi explice nu știu ce și nu știu cum. E bolnav de fotbal!”, a adăugat Marius Șumudică.
{{text}}