Fostul mare internațional Florin Prunea (57 de ani) a dat pronosticul înainte de derby-ul Dinamo - Rapid, care se va disputa duminică, de la 20:30, în runda cu numărul 13 din Superliga.
Florin Prunea a apărat poarta lui Dinamo în 3 perioade diferite (1985-1988), 1992-1990, 2000-2002), iar fostul jucător are încredere că fosta lui echipă se va impune duminică pe Arena Națională.
Florin Prunea, înainte de Dinamo - Rapid: „Va fi 2-1”
Cu peste 25.000 de bilete vândute cu 3 zile înainte de meci, Florin Prunea se așteaptă la un derby așa cum nu a mai fost de mult timp între Dinamo și Rapid.
„Eu zic că va fi 2-1 pentru Dinamo. Parcă s-a creat așa o efervescență și va fi un derby cum nu a mai fost de mult timp.
Sper să fie peste 30.000 de fani în tribune”, a spus Florin Prunea, la emisiunea „Fotbal Club, de la Digi Sport.
Daniel Pancu se afla și el în studio, iar fostul selecționer al naționalei de tineret a spus că ține duminică, evident, cu Rapid, echipa în tricoul căreia a scris istorie. Totuși, nu e foarte optimist.
„Eu vreau să bată Rapid, dar... Nu e ce vrem noi. Sunt derby-uri și te poți aștepta la orice”.
Înaintea derby-ului, Rapid ocupă locul doi în Superliga, cu 25 de puncte. Dinamo e pe 4, cu 23. Cu un joc favorabil al rezultatelor, echipa care se va impune pe Arena Națională va putea încheia etapa pe primul loc.
Florin PruneaRapidiștii au clar un ascendent moral în meciurile directe. Dinamo nu a mai învins-o pe Rapid într-un meci oficial de pe 1 aprilie 2015. Atunci, „câinii” se impuneau în Ștefan cel mare cu scorul de 2-0.
În stagiunea precedentă, Rapid a câștigat un meci, scor 1-0, iar celelalte 3 întâlniri s-au terminat la egalitate, 0-0, 0-0, 1-1.
{{text}}