Internaționalul român Denis Drăguș (26 de ani) a spus care este echipa lui preferată din Premier League, prima ligă din Anglia și cel mai bine cotat campionat la nivel mondial.
Denis Drăguș, atacantul turcilor de la Eyupspor, a spus că este fanul celor de la Arsenal și speră că „tunarii” vor reuși să câștige competiția internă în acest sezon. Arsenal nu a mai triumfat în Premier League din sezonul 2003-2004. Atunci, antrenați de legendarul Arsene Wenger, londonezii câștigau al 13-lea titlu din palmares.
Denis Drăguș și-a ales favorita din Premier League: „Sper ca Arsenal să câștige titlul”
„Sper ca Arsenal să câștige anul ăsta, ei sunt mereu acolo, aproape. Sper să reușească să câștige ceva în acest sezon. Îmi place enorm de Doku.
Am și jucat când era la Anderlecht, era foarte tânăr, eu eram la Standard. Ne-am întâlnit și la EURO când am jucat contra Belgiei și mi se pare că are ceva special”, a spus Denis Drăguș, conform sport.ro.
Denis Drăguș are și motive să fie optimist. După primele 7 etape de Premier League, echipa antrenată de Mikel Arteta este lider, cu 16 puncte.
Arsenal - Nottingham Forest / Foto: ImagoDin cauza unei accidentări, fotbalistul lansat de academia lui Gică Hagi nu a putut fi convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Moldova (2-1) și Austria (1-0).
În actualul sezon, Drăguș a jucat 7 partide pentru echipa de club, fără să contribuie decisiv la vreun gol. Are o cotă de piață de 3,5 milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.
{{text}}