International   •   Campionate   •   LA LIGA

Golul decisiv din Barcelona - Girona a fost marcat în minutul 90+3

Barcelona - Girona, etapa #9 La Liga / FOTO Imago Images

Articol de Dragoș Petrescu, Mihai Șovei   —  sâmbătă, 18 octombrie 2025

Barcelona și Girona, formațiile pregătite de Hansi Flick și Michel Sanchez, s-au întâlnit pe Estadi Olímpic Lluís Companys, într-un duel al rundei cu numărul #9 din La Liga. Barcelona s-a impus cu scorul de 2-1.

Barcelona și Girona s-au întâlnit astăzi, într-un duel catalan. Ambele se aflau în momente delicate. Barcelona venea după o înfrângere în fața Sevillei, 1-4, în timp ce Girona se afla în zona retrogradării.

Barcelona, chinuită serios de Girona

Barcelona a început foarte bine partida, dominând la capitolul posesie. Golul nu a întârziat să apară, iar în minutul 13, Yamal i-a pasat decisiv lui Pedri, care a deschis scorul.


Belgianul Axel Witsel a marcat superb în minutul 20, în urma unei execuții acrobatice, din „foarfecă”.

Rashford a lovit bara transversală în urma unei lovituri libere periculoase, în timp ce Yamal a încercat să reproducă execuția lui Witsel. Totuși, tot Girona a fost echipa cu ocaziile mai mari. Spre finalul primei reprize, Bryan Gil și Witsel au ratat ocazii incredibile. Deși Barcelona a început în forță primul sfert de oră, apărarea „blaugrană” a fost depășită în mai multe situații

Repriza secundă a debutat cu schimbarea lui Fermin Lopez, revenit pe teren după ce a fost accidentat.

În minutul 61, Pau Cubarsi a înscris, dar reușita a fost anulată. Arbitrul Jesus Manzano anulează golul din cauza unui fault produs de Eric Garcia.


Yamal și Pedri au fost înlocuiți de antrenorul german Hansi Flick. Două schimbări justificate, având în vedere că Yamal revine după o accidentare, în timp ce Pedri a jucat pentru echipa națională a Spaniei.

Hansi Flick a fost eliminat pe finalul partidei, ceea ce înseamnă absența sa de pe banca Barcelonei la meciul cu Real Madrid.

În minutul 93, rezerva Ronald Araujo a adus victoria pentru Barcelona. După cele două înfrângeri consecutive, această victorie este o gură de aer pentru catalani înainte de meciul cu Real Madrid.

Barcelona - Girona 2-1

  • Marcatori: Pedri 13', Araujo 93' / Witsel 20'
  • Belgianul Axel Witsel a marcat superb, din „foarfecă”
  • Ocazii uriașe la poarta Barcelonei, Girona ratează incredibil
  • Ronald Araujo aduce victoria Barcelonei
  • Pentru live și statistici, click AICI

Barcelona - Girona » Echipele de start

BARCELONA (4-3-3): Szczesny - Kounde, Garcia, Cubarsi, Balde - De Jong, Pedri, Casado - Yamal, Fernandez, Rashford

Rezerve: Aller, Kochen - Araujo, Bardghji, Bernal, Christensen, Espart, Fernandez, Hernandez, Lopez, Martin, Torrents

Antrenor: Hans-Dieter Flick

GIRONA (4-4-2): Gazzaniga - Rincon, Reis, Blind, Moreno - Gil, Witsel, Martinez, Roca - Vanat, Portu

Rezerve: Livakovic, Krapyvtsov - Asprilla, Ba, Jordane, Kourouma, Ruiz, Solis Romero, Stuani, Tsygankov

Antrenor: Michel Sanchez

Stadion: Estadi Olímpic Lluís Companys (Barcelona)

Arbitru: Jesus Gil Manzano

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.