International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Căpitanul din Premier League și-a anunțat plecarea la finalul sezonului

Alexis Mac Allister, Virgil van Dijk și Marc Guehi / Foto: Getty Images

Articol de Alexandru Stanciu   —  sâmbătă, 18 octombrie 2025

Căpitanul lui Crystal Palace Marc Guehi (25 de ani) a anunțat clubul că va pleca la finalul acestui sezon, când îi va expira contractul.

Internaționalul englez ajunsese la un acord cu Liverpool în această vară, însă transferul a picat în ultimul moment, după ce „vulturii” au oprit mutarea, motivul fiind că nu i se găsise un înlocuitor.

Mai exact, Crystal Palace ajunsese la un acord cu Jeremy Jacquet de la Rennes, dar transferul acestuia nu s-a concretizat, deoarece fundașul francez nu a trecut vizita medicală.

Marc Guehi a anunțat că va pleca de la Crystal Palace la finalul acestui sezon


Două luni mai târziu, Guehi a informat conducerea lui Crystal Palace că va pleca la sfârșitul sezonului, când îi expiră și contractul.

Antrenorul echipei londoneze, Oliver Glasner, a declarat că și-ar fi dorit mai mult decât orice să-l păstreze, dar jucătorul a luat decizia de a nu continua la Palace: „Am vrut ca Guehi să rămână, dar el are altceva în minte”.

Marc Guehi // FOTO: Getty Images

Fundașul de 25 de ani rămâne o țintă pentru Liverpool, dar publicații din străinătate au menționat interesul atât din partea lui Real Madrid, cât și a lui Bayern.


Guehi se află la Crystal Palace din vara anului 2021 și de atunci a înregistrat 167 de apariții, nouă goluri și cinci pase decisive.

De asemenea, a fost căpitan în cea mai mare reușită a echipei, câștigarea primului trofeu din istorie, Cupa Angliei, în luna mai a sezonului trecut, după 1-0 cu Manchester City.

A contribuit, de asemenea, și la câștigarea Supercupei Angliei împotriva lui Liverpool în august, 3-2 la loviturile de departajare, după 2-2 în timpul regulamentar.

Marc Guehi a contribuit decisiv și la victoria din Premier League obținută de Palace în fața lui Liverpool, în urmă cu două etape. Fundașul englez i-a pasat decisiv lui Eddie Nketiah pentru golul victoriei în minutul 90+7, tabela arătând 2-1 în favoarea londonezilor.

Clasamentul din Premier League

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.