Fotbal   •   Liga 1   •   DECIZIE

Clubul din Superliga a scăpat de interdicția la transferuri

Articol de Alexandru Stanciu   —  sâmbătă, 18 octombrie 2025

UEFA a ridicat în cursul serii de joi, 16 octombrie, interdicția la transferuri aplicată clubului UTA Arad din cauza unei datorii către jucătorul Ravy Tsouka.

Arădenii aveau o datorie de 40.000 de euro către jucătorul congolez, suma a fost achitată pe data de 1 octombrie, iar „Bătrâna Doamnă” credea că a scăpat de interdicție, însă nu se plătise și dobânda de 2.000 de euro.

Astfel, pedeapsa a rămas valabilă până pe 18 octombrie, când sancțiunea a fost ridicată de UEFA după ce UTA a achitat și suma restantă, potrivit sportarad.ro.

Marko Stolnik poate fi în lot la meciul cu Oțelul


În urma ridicării interdicției, Marko Stolnik a putut fi legitimat și poate prinde lotul la meciul cu Oțelul care are loc duminică, 19 octombrie, de la ora 17:30.

Vestea a fost anunțată și de Adrian Mihalcea în conferința de presă premergătoare meciului.

„În afară de Roman, care este suspendat, îl avem pe Zsori indisponibil de o săptămână. El are o problemă medicală, în timp ce restul lotului este la dispoziția mea, inclusiv cei doi jucători care au venit în ultima perioadă.

Ei sunt bine și din punct de vedere fizic, Stolnik ar trebuie să fie în regulă, dar la Odada cred că trebuie să mai așteptăm documentele necesare legitimării unui jucător extracomunitar”.


UTA a fost dată în judecată de peste 10 fotbaliști pentru restanțe salariale.

Printre jucătorii care au reclamat UTA la FIFA s-ar afla Ghezali, Vuletich, Joao Pedro și Mabea. Din informațiile GSP, unii dintre fotbaliștii plecați de la Arad s-au plâns că nu au fost plătiți din ianuarie până în mai, în timp ce alții au comunicat că nu și-au primit banii din octombrie 2024 și până la finalul stagiunii trecute.

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.