Raymond Domenech (73 de ani), fostul selecționer al Franței în perioada 2004 - 2010, rememorează episodul cu capul în piept dat lui Marco Materazzi în finala Mondialului din 2006. „Am revăzut meciul abia după zece ani. Cunoscându-l bine pe Zidane, mă așteptam să se poată întâmpla. Dar mă întreb mereu de ce s-a comportat așa?”, spune acesta într-un interviu publicat de Gazzetta dello Sport.
A avut 79 de meciuri pe banca tehnică a echipei naționale a Franței și a fost demis după scandalul de la Campionatul Mondial din 2010, în care a intrat în conflict cu presa și cu jucătorii săi, care au ajuns să facă grevă în Africa de Sud.
Les Bleus au părăsit competiția atunci cu un punct, nulul cu Uruguy, pierzând lamentabil cu Mexic și cu Africa de Sud!
Raymond Domenech / Foto: Imago ImagesDomenech: „Am spus că arbitrul portughez era corupt, iar câțiva ani mai târziu a fost descoperit sistemul Calciopoli”
Antrenorul, care nu a mai lucrat apoi decât la „tineretul” lui Boulogne (2010 - 2017) plus 8 meciuri într-o lună și jumătate la FC Nantes (sezonul 2020-2021), privește înapoi cu mânie spre o carieră în care susține că întotdeauna a avut necazuri cu italienii.
„În 1994, în semifinala Campionatului European U21, ați comis o serie de faulturi, iar arbitrul v-a lăsat în mod scandalos să le faceți. Ați terminat meciul în nouă oameni, fericiți să ajungeți la loviturile de departajare.
Și apoi în 1999, din nou la U21, am fost furați pentru un gol anulat și o eliminare. Mai târziu am spus că arbitrul portughez era corupt, iar câțiva ani mai târziu a fost descoperit sistemul Calciopoli”, a lansat acuzații grave Raymond Domenech.
Marco Materazzi vs. Zinedine Zidane, în timpul finalei Campionatului Mondial din 2006
Întorcându-se în timp cu 19 ani, fostului selecționer i-a rămas întipărită imaginea emblematică a finalei cu Italia, acea lovitură cu capul a lui Zidane: „Cunoscându-l bine, știam că se poate întâmpla, dar uneori mă întreb de ce s-a comportat așa? Toată lumea continuă să caute explicații”.
„Materazzi a fost vedeta finalei: face lovitura de la 11 metri, apoi egalează, tot el provoacă eliminarea lui Zizou și marchează din penalty. Cine și-ar putea dori mai mult?
Raymond Domenech, fost selecționer al Franței
Raymond Domenech: „Italia joacă prost, Donnarumma v-a salvat. Și nu-mi spuneți că Sinner e italian! Este austriac”
Domenech a continuat: „Nu am niciun regret. Eram favoriți, iar Italia a jucat cu mândrie doar în cele zece minute de după golul lui Zidane, care cred eu că a venit prea repede. Dar a contat mai mult că l-am pierdut pe Vieira! Pentru mine, și pentru FIFA, meciul va rămâne o remiză.”
Domenech și-a dat cu părerea și despre situația prin care trece în prezent Italia, obligată să joace play-off-ul pentru calificarea la Mondial pentru a treia oară la rând.
Gennaro Gattuso, la debutul pe banca naționalei Italiei / Foto: Imago Images„Am văzut echipa lui Gattuso împotriva Israelului: Donnarumma v-a salvat, jucați prost! Și să te gândești că unii critică Franța!”.
Rugat să spună dacă are ceva cu italienii, fostul antrenor francez a mărturisit „Iubesc Italia, e o țară frumoasă, cu contradicții și exuberanță, ca mine. Îmi place să provoc, dar glumesc cu voi cu respect. Dar nu-mi spuneți că Sinner e italian. E austriac!”.
{{text}}