Leo Grozavu, 58 de ani, antrenorul liderului-surpriză al Superligii, FC Botoșani, a comentat succesul care le-a consolidat moldovenilor prima poziție, 2-0 cu U Cluj.
Cu 28 de puncte acumulate în primele 13 runde, FC Botoșani, formație care anul trecut a scăpat in extremis de locurile retrogradabile, conduce acum campionatul intern. Grație victoriei de astăzi, 2-0 în deplasarea cu U Cluj, este sigură că va încheia etapa ca lider - în caz că Rapid nu o va învinge pe Dinamo la un scor de domeniul fantasticului.
Având în vedere parcursul de până acum, Grozavu a fost întrebat dacă echipa lui se anunță a fi „Leicester de România”. În sezonul 2015/2016, Leicester a șocat continentul, câștigând titlul în Anglia într-un sezon în care era considerată o echipă de jumătatea a doua a clasamentului.
Antrenorul Botoșaniului nu a întreținut o astfel de comparație.
„Veți fi Leicester de România?” » Leo Grozavu: „Noi vrem să ne salvăm de la retrogradare”
„Este foarte important să avem o schimbare de mentalitate. Acum trebuie să învățăm să ne batem și în partea superioară. Asta pentru că echipele adverse vor fi din ce în ce mai atente, mai motivate. Va trebui să găsim resurse pentru a le face față”, a afirmat Grozavu în prima fază.
Confruntat apoi cu acea comparație, Grozavu a îndemnat la echilibru:
„E devreme de discutat despre astfel de lucruri, campionatul este foarte lung. Nu are rost să discutăm despre Leicester, e foarte mult. Campionatul nu este nici la jumătate, încă trebuie să facem puncte. În primul rând, ne dorim să ne salvăm de la retrogradare. Apoi, orice poziție superioară celei de anul trecut nu ne arată decât că ne-am făcut treaba.
Eu trebuie să antrenez ca echipa să câștige fiecare joc. La final vom vedea. Acum trebuie să câștigăm puncte. Ce s-a întâmplat anul trecut ne-a speriat, de asta sunt atât de... Nici pe băieți nu-i slăbesc deloc, le spun: «Țineți minte ce s-a întâmplat anul trecut. Dacă uităm, avem probleme»”.
Leo Grozavu: „Cîmpanu era mult mai rebel”
În finalul intervenției de la DigiSport, întrebat ce s-a schimbat în privința jucătorilor care nu au dat randament și cu alți antrenori, Grozavu l-a menționat pe George Cîmpanu, marcator și pasator decisiv astăzi:
„În primul rând, toată lumea... Chiar și Cîmpanu era mult mai rebel în momentul în care am venit. Încet-încet, a văzut că asta este singura soluție să-și facă simțită prezența pe teren: cu pregătire, muncă, seriozitate, spirit de grup, să joace pentru echipă, deoarece realizările individuale nu au nicio valoare dacă nu sunt dublate de ale echipei”.
{{text}}