Derby-ul de duminică seara, din etapa a 13-a a Superligii, Dinamo - Rapid, încheiat cu victoria formației vizitatoare, scor 2-0, a atras numeroase sancțiuni, Jandarmeria publicând primul bilanț la scurt timp după terminarea partidei.
În total, la meciul de duminică au fost aplicate nu mai puțin de 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 95.285 de lei.
O sancțiune a fost aplicată inclusiv la Tribuna 1 a Arenei Naționale, acolo unde un suporter al gazdelor din Ștefan cel Mare a aruncat cu un obiect către un oficial LPF. În plus, alte 6 sancțiuni au fost dictate privind interzicerea pe stadion pentru cel puțin jumătate de an.
Comunicatul Jandarmeriei după Dinamo - Rapid
Referință meci de fotbal FC Dinamo 1948 București - FC Rapid București
Măsuri dispuse cu ocazia partidei:
În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit șase acte de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel:
- un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive.
- trei acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive;
- un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 193 din Codul Penal al României.
- un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 257 din Codul Penal al României.
De asemenea, jandarmii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 95.285 de lei.
Subliniem faptul că, dintre acestea, trei sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 70.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar trei sancţiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază şi protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin.
Totodată, au fost aplicate 6 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 6 luni și 1 an.
*
Pe timpul reprizei a doua, un suporter al echipei gazdă, aflat în Tribuna I, a aruncat cu un obiect către un oficial LPF. Aceasta a fost identificat și sancționat.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
În fınal, dorim să mulțumim tuturor celor care au respectat cadrul legal în vigoare.
- comunicat Jandarmerie
Imagini de la Dinamo - Rapid 0-2
VIDEO. Elvir Koljic, protagonistul unei intervenții epice
Sursă video: Prima Sport 1
{{text}}