Fotbal   •   Liga 1   •   PLAY-OFF

Ilie Dumitrescu a văzut ultimele meciuri din Superligă și a modificat calculele: „Va fi în play-off”

Ilie Dumitrescu. FOTO: GSP.ro

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 20 octombrie 2025

Fostul internațional Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat lupta la play-off în actuala stagiune de Superliga, cu două etape rămase de disputat înainte de finalul turului. Liderul-surpriză al momentului este FC Botoșani, motiv pentru care acesta consideră că formația moldoveană nu are cum să mai rateze o prezență în top 6 în acest sezon.

Deși în urmă cu aproximativ două săptămâni era reticent în ceea ce privea șansele moldovenilor de a accesa play-off-ul în această stagiune, acum, văzând un nou succes al trupei lui Leo Grozavu, care a câștigat cu 2-0 în deplasarea de la Cluj, cu Universitatea, Ilie Dumitrescu este convins că formația din nordul țării va fi una dintre cele 6 echipe care după 30 de etape va lupta în plutonul fruntaș.

După 13 etape consumate din Superliga, FC Botoșani este pe primul loc, cu 28 de puncte, la egalitate cu Rapid și cu un punct peste Universitatea Craiova, celelalte două echipe de pe podium.

Ilie Dumitrescu mizează că FC Botoșani va fi în play-off


„Pentru mine deja nu mai este o surpriză că este pe prima poziție și cu cel mai bun atac. Are un joc consistent, agresiv, cu un pressing avansat.

M-a surprins total Grozavu. Are un avantaj substanțial. Câștigă meciuri importante și cred că va fi în play-off.

Este foarte greu, distanța este foarte mare. Arată ca o echipă de play-off în momentul de față”, a spus Ilie Dumitrescu, citat de digisport.ro.

Îmi mențin părerea că va fi foarte greu pentru Botoșani să rămână în play-off, chiar și după 12 etape. Ar trebui să aibă continuitate. E un parcurs senzațional, dar cred că și Grozavu e conștient că va fi greu să mențină echipa în primele șase. Avem așa: Rapid, Craiova și Dinamo, care vor rămâne acolo. Și mai ai FCSB și CFR.



- Ilie Dumitrescu, la începutul lunii octombrie


Clasamentul la zi în Superliga

Dinamo (23 de puncte), FC Argeș (23 de puncte) și Oțelul Galați (19 puncte) sunt celelalte echipe care completează locurile de play-off în acest moment. CFR Cluj și FCSB, vicecampioana și campioana, cu câte 13 puncte, sunt pe locurile 11, respectiv 12.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.