Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ

Noul antrenor al Universității Cluj va fi pe bancă la meciul cu Oțelul: „Acesta este obiectivul nostru”

Radu Constantea, președintele U Cluj / FOTO Cluj24.ro

Articol de Mihai Șovei   —  luni, 20 octombrie 2025

În cadrul emisiunii GSP Live, Radu Constantea (41 de ani), președintele lui U Cluj, a discutat despre situația viitorului antrenor de la echipă.

Ioan Ovidiu Sabău și-a dat demisia de la echipa pe care a calificat-o în cupele europene după o pauză de 52 de ani, iar Universitatea Cluj a pornit într-o cursă de căutare a noului antrenor.

 Radu Constantea; „Noi nu am renunțat la domnul Sabău, a fost decizia dânsului”


Radu Constantea a vorbit la GSP Live despre situația viitorului antrenor de la Universitatea Cluj.

„Încă nu am găsit, am avansat puțin cu discuțiile, dar vedem. Azi sau mâine încercăm să finalizăm, să luăm o decizie. Nu aș putea da un favorit, am avut o lista, dar au rămas 2-3 variante, nu aș vrea să intru în toate detaliile.

Noi nu am vrut să renunțăm la domnul Sabău, a fost decizia dânsului. Am avut o discuție acum două săptămâni, noi de doream să continuăm indiferent de rezultatul de la meciul cu Botoșani. Azi, dacă ne raportăm la situația Universității, este una dintre cele mai bune din istorie atât financiar, cât și la nivel de infrastructură.

Este unul dintre cluburile unde nu s-a intervenit peste antrenor, unde se poate lucra cu libertate. Mi-aș fi dorit să continue, dar trebuie să acceptăm această demisie”, a declarat președintele Universității Cluj la GSP Live.


Noul antrenor ar urma să fie pe bancă la meciul cu Oțelul

Întrebat dacă noul antrenor va fi pe bancă la meciul cu Oțelul, de runda viitoare, Constantea a dat asigurări: „Acesta este obiectivul nostru. Jucătorii trebuie să își schimbe atitudinea și să câștige meciuri, altfel va fi dificil. Oțelul este o echipă bună care leagă victorii. Va fi un meci dificil cu o echipă care joacă bine acasă”.

  • U Cluj se află în acest moment pe locul 10 în Superligă, cu 14 puncte obținute în 11 partide jucate.

  • Pentru „șepcile roșii” urmează meciul din deplasare cu Oțelul Galați, pe 25 octombrie, de la ora 16:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.