Căutând să explice rușinea trăită cu Metaloglobus, 1-2 cu ultima clasată, Gigi Becali și-a acuzat jucătorii de indolență. Le-a reproșat public că, încasând deunăzi prime consistente, și-au făcut plinul și nu le-a mai ars de fotbal.
Argumentul nu stă în picioare, de vreme ce eșecul cu „lanterna roșie” a fost al 6-lea din sezonul intern în curs, el obligându-ne să discutăm nu despre un accident, ci despre o pasă neagră. Ba chiar, să nu se supere numeroșii fani ai campioanei!, despre o criză. Justificată în condițiile în care riscul de a rata play-off-ul nu mai reprezintă o vorbă goală. Pericolul se vede cu ochiul liber, e aproape!
Și totuși, mă îndoiesc că Becali are dreptate când leagă prestația lamentabilă din meciul cu Metaloglobus de bani. Sume care, haideți să clarificăm lucrurile, li se cuveneau jucătorilor, provenind de la UEFA pentru calificarea în grupa principală de Europa League.
Banii fuseseră câștigați pe teren, nu oferiți de patron. Nu că Becali ar fi zgârcit, am dezbătut subiectul și cu alte ocazii, de fiecare dată remarcând, și lăudând, contribuția latifundiarului la stabilitatea și ascensiunea formației sale. Evidențiind și detaliul că, aducând jucători din țară la prețuri importante, Becali a ajutat întreg fotbalul românesc. Ce-i al lui e al lui, să recunoaștem și să consemnăm.
Pe de altă parte însă, dacă FCSB merge prost, și merge, principalul vinovat pentru declin e Gigi Becali însuși. Acesta a zăpăcit complet echipa. A bulversat-o. A dat-o peste cap. Iar ca să-l descopere pe cel vinovat de un impas ce parcă nu se mai sfârșește, parlamentarul n-are decât să se uite în oglindă. Nu pretind că în majoritatea cazurilor a greșit. Numai că, citat celebru, și drumul spre iad e pavat cu bune intenții.
Știți ca și mine cum și-a tăiat Becali craca de sub picioare. Băgându-se în treburi, inclusiv tehnice, care-l depășesc, imixtiuni în urma cărora i-a transformat pe antrenori în simpli executanți. Ba chiar, îmi cer scuze, în marionete. Tot mai plin de el, convins că se pricepe la orice, ba și la ceva în plus, Becali a ajuns să ignore până și sfaturile lui Mihai Stoica, de cele mai multe ori judicioase.
Secvență de la finalul meciului Metaloglobus - FCSB / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)De acord că pe FCSB au tras-o în jos accidentările și, în alt plan, oboseala de a lupta concomitent pe două fronturi. Dincolo de asta, patronul a derutat echipa. A debusolat-o prin aceea că i-a tot mutat pe băieți, pe Miculescu, pe Edjouma, pe Politic, pe Fl. Tănase și chiar pe Bîrligea, dintr-o poziție în alta, de nimeni n-a mai înțeles ce se vrea de la el și cum să se achite de sarcini.
Veteranul Chiricheș a zburat când de pe lista de campionat, când de pe cea de UEFA, ca să reapară pe una, pe cealaltă ori pe amândouă! Mai nou, a căzut în dizgrația patronului și Alibec, pe care nu-l iei înapoi la 34 de ani și cu 45 de prezențe în națională ca să-l folosești 10 minute într-un meci! Mai bine-l lași la Farul și nu-i mai plătești 25.000 de euro pe lună, nu?
Pe lângă asta, pe jucători i-a ridicat azi în slăvi și mâine a șters pe jos cu ei. Rar când a scăpat vreunul, poate numai Cisotti deocamdată, de toanele latifundiarului. Dacă tinerii U21 s-au obișnuit să fie ironizați, iar portarul Târnovanu vehement contestat, iată că patronul nu s-a sfiit să-i ia la scuturat și pe Fl. Tănase, Olaru și Șut, titularii care au făcut posibile marile succese roș-albastre! Căpitanul Olaru chiar a amenințat că se va retrage în situația în care va trebui să joace mijlocaș stânga!
Apoi, zău așa, cum să-i impuți lui Radunovic că „a uitat fotbalul”!, când muntenegreanul tocmai a bifat partida cu numărul 201 în tricoul FCSB?! Din păcate însă, regretabil, aceasta-i atitudinea lui Becali, retrogradă, îi consideră pe cei pe care-i plătește proprietățile lui și se poartă în consecință.
Jignește și sfidează, nu respectă. Din pricina lui, cauza cauzelor, e zăpăceală la echipă, harababură, haos. Pentru că la el oamenii sunt doar niște umbre, toți au buzunare și niciunul suflet.
{{text}}