Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP) a luat decizia de a nu participa în acest an la turneul final al Cupei Davis, ci de a se pregăti pentru startul următorului sezon. Anunțul italianului a fost primit cu dezamăgire în țara sa natală, iar Nicola Pietrangeli (92 de ani), o legendă a tenisului italian, l-a criticat pe numărul 2 mondial.
După 2 titluri la rând în Cupa Davis, Jannik Sinner a decis să nu participe în această competiție în 2025, deși Italia are șansa de a câștiga al 3-lea trofeu consecutiv și al 4-lea din istorie.
Jannik Sinner, marele absent al Final 8-ului Cupei Davis: „Am câștigat-o deja de 2 ori”
Proaspătul câștigător al Six Kings Slam a explicat de ce a ales să refuze convocarea în echipa Italiei.
„Am câștigat Cupa Davis de 2 ori. Eu și echipa mea am decis că, având în vedere că sezonul e foarte lung, am nevoie de o săptămână liberă în plus pentru a-mi începe pregătirile mai repede. Obiectivul este să fiu în cea mai bună formă în Australia. În ultimii 2 ani, nu am ajuns acolo la capacitate maximă pentru că a fost puțin timp, așa că am luat decizia asta”, a afirmat Sinner, citat de Gazzetta Dello Sport.
„Lucrul important e să încep bine anul 2026. O săptămână în plus de pregătiri schimbă lucrurile. E o decizie dificilă să renunț la Cupa Davis, dar faptul că am câștigat-o deja de 2 ori și-a pus amprenta. Mă simt total italian”, a adăugat jucătorul în vârstă de 24 de ani.
Explicația lui Sinner nu a fost bine primită de jurnaliștii italieni, care s-au întrebat de ce a putut acesta să joace în Arabia Saudită, la Six Kings Slam, unde a câștigat un premiu de 6 milioane de dolari, și nu poate să evolueze la turneul final al Cupei Davis.
„Știm de ce jucăm acolo; nu e un secret. Dar nu trebuie să pierdem motivul pentru care practicăm [acest sport}: am o pasiune uriașă pentru tenis, îmi place. Arabia Saudită e importantă pentru viitor: poate să ne dea multe, în termeni de audiență. Cei mai buni jucători au evoluat acolo pentru a prezenta tenisul ca produs în cel mai bun mod posibil. Asta e tot”, a fost răspunsul lui Sinner, care se pregătește de duelul cu Daniel Altmaier (27 de ani, 51 ATP) din turul inaugural al turneului de la Viena.
Jannik Sinner, câștigător pentru al 2-lea an la rând la Six Kings Slam/Foto: Imago Images
Nicola Pietrangeli: „Astăzi lumea e prea plină de bani. Își lasă inimile deoparte”
Cvadruplul câștigător de Grand Slam a fost criticat aspru de Nicola Pietrangeli, dublu campion la Roland Garros (1959, 1960), care este considerat o legendă a tenisului italian.
„E o palmă uriașă peste fața sportului italian. Nu îl înțeleg când vorbește de o decizie dificilă. El trebuie să joace tenis, nu să facă război. Când mergeam la Cupa Davis, muream [pe teren] pentru că obiectivul unui sportiv e să poarte tricoul Italiei. Dar, din păcate, eu vorbesc despre o altă eră”, a afirmat fostul tenismen în vârstă de 92 de ani.
„Sper că nu va merge să joace în altă parte în timpul Cupei Davis. Astăzi lumea e prea plină de bani. Își lasă inimile deoparte...”, a fost concluzia amară a lui Pietrangeli.
Nicola Pietrangeli la un turneu de tenis FOTO Imago ImagesÎn schimb, potrivit Marca, Filippo Volandri, căpitanul nejucător al Italiei, a avut o declarație mai rezervată despre Sinner:
„Cupa Davis este și va fi mereu casa lui și sunt sigur că Jannik va fi din nou în echipă în curând. În același timp, mă pot baza pe un grup pregătit să lupte și să dea totul pentru echipa națională a Italiei.”
Lotul Italiei pentru turneul final al Cupei Davis
Lorenzo Musetti (23 de ani, 8 ATP)
Matteo Berrettini (29 de ani, 59 ATP)
Flavio Cobolli (23 de ani, 22 ATP)
Simone Bolelli (50 de ani)
Andrea Vavassori (30 de ani, 343 ATP)
Final 8-ul Cupei Davis se va desfășura în Bologna, în perioada 18-23 noiembrie, iar Italia va juca, în „sferturi”, contra Austriei. În semifinale, elevii lui Volandri s-ar putea duela cu Franța sau Belgia, în timp ce, pe partea cealaltă a tabloului, se află Spania, Cehia, Argentina și Germania.
{{text}}