Fotbal   •   Liga 2   •   DESPĂRȚIRE

Patrick Petre a plecat de la clubul din România: „Succes în carieră!”

Patrick Petre nu mai este fotbalistul celor de la Ceahlăul. FOTO: Facebook @CSM Ceahlăul Piatra Neamț

Articol de Romeo Ene   —  marți, 21 octombrie 2025

Patrick Petre (28 de ani) nu mai este fotbalistul celor de la Ceahlăul. Anunțul a fost făcut de clubul din Liga 2, prin intermediul rețelelor de socializare. Fiul lui Florentin Petre (49 de ani) evolua din 2022 la clubul din Piatra Neamț.

Contractul lui Petre cu Ceahlăul urma să expire în vara anului 2026. Mijlocașul dreapta a jucat 8 meciuri în acest sezon pentru clubul din Liga 2, fără să înscrie sau să ofere vreun assist.

OFICIAL | Patrick Petre nu mai este fotbalistul celor de la Ceahlăul: „Mulțumim!”

Mulțumim, Patrick Petre!



Patrick Petre și conducerea clubului nostru au reziliat pe cale amiabilă contractul valabil până în vara anului 2026. Patrick Petre a venit la CSM Ceahlăul în vara anului 2022, pe vremea în care era tatăl său, Florentin Petre, antrenor principal la Piatra Neamț și a pus umărul la promovarea în Liga 2 din vara lui 2023.



A înscris de 12 ori în acel sezon competițional, fiind un adevărat lider în bătăliile duse în seria din care am făcut parte, dar și în fazele superioare precum play-off și baraj de promovare. Îmbrăcând tricoul Cu CSM Ceahlăul în Liga 2 și în Cupa României, Patrick Petre reușit 17 goluri și 5 pase decisive în cele 58 de meciuri disputate.



Îi urăm multă sănătate și succes în carieră!



- comunicat CSM Ceahlăul Piatra Neamț


Patrick Petre nu mai este fotbalistul celor de la Ceahlăul. FOTO: Facebook @CSM Ceahlăul Piatra Neamț

Cum perioada de transferuri s-a încheiat, iar Patrick a rămas liber de contract după acel moment, fotbalistul va semna cu o nouă echipă doar din iarnă.

A jucat ultimul meci oficial în urmă cu 3 zile, atunci când Ceahlăul a pierdut pe teren propriu cu Corvinul Hunedoara, scor 2-3, în etapa 10.

A fost schimbat atunci de antrenorul Pustai la pauză cu Theo Yolou.


Crescut de Dinamo, Patrick a mai evoluat de-a lungul carierei la echipe precum Sepsi Sfântu Gheorghe, Poli Iași, Farul Constanța, Dacia Unirea Brăila și Minaur Baia Mare.

Este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 225.000 de euro.

Ceahlăul se află pe locul 14 în Liga 2, cu 11 puncte după 10 etape, la 8 de CSM Reșița, ocupanta ultimului loc de play-off.

Clasamentul la zi din Liga 2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.