Cu „dublă” Dennis Man, PSV a zdrobit-o pe Napoli, 6-2, a treia victorie consecutivă în toate competițiile. Maniera de joc i-a entuziasmat pe olandezi: „Impresionantul PSV are tot ce-i trebuie pentru a trece legendara campanie a lui Ajax în plan secund”.
PSV a început campania de Liga Campionilor cu o înfrângere, 1-3 cu Union SG, dar a continuat cu două rezultate solide: 1-1 în Germania, cu Bayer Leverkusen, respectiv un răsunător 6-2 cu Napoli seara trecută, meci în care românul Dennis Man, autorul a două goluri, a fost desemnat MVP.
Mai departe de scor, PSV a impresionat prin jocul prestat, într-atât încât olandezii au început să se întrebe dacă nu cumva sunt capabili de o campanie mai bună decât cea reușită de Ajax Amsterdam în sezonul 2018/2019.
Olandezii prevăd un viitor colosal pentru PSV-ul lui Dennis Man: „Capabil să preia definitiv ștafeta de la Ajax”
„PSV a dominat Eredivisie și a impresionat în Champions League în ultimele două sezoane, dar acest sezon pare a fi cel în care antrenorul Peter Bosz, cu un lot puternic, echilibrat, poate oferi cel mai vibrant fotbal olandez din 2018/2019 încoace.
Prin victoria magistrală împotriva lui Napoli, PSV a demonstrat că nu doar poate străluci, ci și că poate prelua definitiv ștafeta de la Ajax, devenind echipa al cărei fotbal va fi amintit decenii la rând”, scriu jurnaliștii publicației SportNiews.
Aceștia au continuat:
„Primele săptămâni ale sezonului au fost dificile, dar în ultimele etape, PSV a schimbat complet situația. Împotriva lui PEC Zwolle și Go Ahead, s-au pus bazele unei noi serii de victorii, însă succesul zdrobitor împotriva lui Napoli demonstrează că echipa și-a regăsit dominația și flerul de acum două sezoane. Cu un astfel de joc, adversarii ar trebui să se teamă din nou de o înfrângere dureroasă atunci când PSV le va bate la ușă.
Deși o singură victorie nu oferă încă o garanție, echipa lui Bosz joacă cu încrederea și bravura de acum două sezoane. Atunci, campioana en-titre a reușit să învingă nume mari precum Borussia Dortmund și Sevilla, dar împotriva lui Napoli, a mers chiar mai departe. Dacă PSV va continua pe această linie, suporterii pot visa chiar la momente de tiki-taka împotriva unor giganți europeni precum Atlético Madrid sau Newcastle United”.
Ținta? Apropierea, sau chiar depășirea colosalei realizări a lui Ajax din 2019, când trupa din Amsterdam a fost la câteva minute de finala Ligii Campionilor.
„Calitățile sunt prezente, viziunea lui Peter Bosz dă din nou roade, iar încrederea în echipă crește de la meci la meci. Fotbalul practicat de Ajax în 2018/2019 va fi egalat, dar acea performanță rămâne una fără precedent. Dacă PSV vrea să o depășească, vor fi absolut necesare mai multe rezultate spectaculoase în faza grupelor Ligii Campionilor. (...)
Experții estimează că PSV trebuie să obțină cel puțin șase până la șapte puncte pentru a avansa în faza eliminatorie. Și apoi, trebuie să învingă și câțiva giganți europeni în fazele eliminatorii pentru a șterge definitiv din memorie anul lui Ajax. Acum, este rândul echipei să se impună definitiv ca noul oracol fotbalistic al Olandei”, scrie sursa citată.
Peter Bosz, antrenorul lui PSV: „La noi, ca în F1”
Antrenorul lui Dennis Man, Peter Bosz, din vara lui 2023 pe banca lui PSV, a comentat meciul și contextul mai larg în care se regăsește echipa:
„Au pus presiune, trebuie să încerci să ieși din această situație. Nu am reușit la început, așa că nu am avut posesia suficient de mult. Înaintea meciului, știam că dacă vrem să avem ocazii, trebuie să lăsăm mingea să circule și să scăpăm de presiunea lor. Am fost mai buni pe măsură ce minutele au tecut.
În ultimele săptămâni am jucat un fotbal mai bun. Am început în Leverkusen, dar am jucat bine și cu Zwolle și Go Ahead.
Dacă vă uitați la mașinile din F1, veți vedea că nu vor câștiga titlul dacă vor conduce la finalul sezonului așa cum o făceau și la începutul lui. Trebuie să se îmbunătățească constant, la fel și noi. Lucrăm la asta, dar durează. Este logic, nu? Dar cred că suntem pe drumul corect”.
{{text}}