Rafael Nadal (39 de ani) a povestit cum părinții săi nu i-au dat voie să participe pe tabloul juniorilor de la Roland Garros, punând pe primul loc studiul.
Rafael Nadal, câștigător a 22 de trofee de Mare Șlem, a povestit o anecdotă interesantă la începutul lunii în cadrul ceremoniei în care a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Salamanca.
Câștigătorul a 14 trofee pe zgura de la Paris și-a început istorisirea: „În 2002, când eram adolescent, eram foarte entuziasmat de un singur obiectiv, să joc pentru prima dată în turneul juniorilor de la Roland Garros.
La acea vreme, aveam deja câteva puncte ATP și jucasem în turnee internaționale, așa că am considerat aceasta o ocazie excelentă de a concura pe una dintre cele mai emblematice scene din sportul meu.
Imaginați-vă emoția de a putea juca la Paris la vârsta de 15 ani. Cu toate acestea, părinții mei mi-au spus că nu voi putea participa, deoarece coincide cu perioada examenelor”.
Rafael Nadal: „Niciunul dintre aceste obiective sportive nu poate fi mai important decât educația”
Apoi a continuat: „La 15 ani era foarte greu de înțeles, aveam în față posibilitatea de a juca un turneu de Grand Slam. În ciuda dezamăgirii mele, părinții mei au rămas fermi și, în final, nu am jucat.”
Spaniolul a subliniat: „Cu timpul, am înțeles că acea decizie a fost o lecție importantă și astăzi le mulțumesc pentru că m-au ajutat să-mi termin studiile obligatorii și m-au învățat că niciunul dintre aceste obiective sportive nu poate fi mai important decât educația.”
Rafael Nadal a jucat la juniori doar la Wimbledon
În cariera sa, Rafael Nadal nu a jucat la juniori în turneele de Mare Șlem decât la Wimbledon, el fiind învins în 2002 în semifinale de algerianul Lamine Ouahab.
Un an mai târziu, își făcea debutul în turneele de Grand Slam, tot la Wimbledon, pentru că a sărit peste Roland Garros din cauza unei accidentări la cot în urma unei căzături la antrenamente.
La Roland Garros a debutat direct la seniori în 2005, când, la doar 19 ani, a reușit să-și treacă în palmares primul trofeu de Mare Șlem. Au urmat alte 13 victorii pe zgura pariziană, ultima datând din 2022.
Rafael Nadal s-a retras la finalul lui 2024 cu 22 de triumfuri în turneele de Mare Șlem, două venind la Wimbledon, competiția sa de debut la juniori și seniori.
{{text}}