Germanul Alexander Zverev (28 de ani, locul 3 mondial) a răspuns criticilor formulate recent la adresa sa de legendarul compatriot Boris Becker (57 de ani), care a indicat că în „loja lui nu e nimic nou de ani de zile”.
Alexander Zverev participă zilele acestea în turneul de categorie ATP 500 de la Viena, unde este cap de serie 2. El a depășit primul tur, impunându-se la mare luptă, însă, în fața britanicului Jacob Fearnley (24 ani, numărul 81 mondial, venit din calificări), 6-4, 1-6, 7-6 (5), și urmează să îl întâlnească în continuare pe italianul Matteo Arnaldi (24 ani, locul 72 ATP), care a urcat pe tablou tot din calificări.
Înaintea ultimelor turnee ale anului, Masters-ul 1000 de la Paris și ATP Finals, cel mai valoros jucător german al ultimilor ani se află într-o formă palidă, departe de vârful său. Începuse anul promițător, cu finala de la Australian Open, însă înfrângerea suferită în fața lui Jannik Sinner și-a lăsat mult prea apăsat amprenta asupra evoluției sale de atunci încolo.
Chiar și cu o evoluție oscilantă și fără rezultate mari – a cucerit un singur titlu, la Munchen, turneul ATP 250 – el stă destul de ferm pe locul 3 mondial. Tabloul general este însă unul mai degrabă îngrijorător, iar marele campion al anilor '80-'90 Boris Becker și-a spus părerea despre Zverev într-un podcast alături de Andrea Petkovic.
Boris Becker: „Mă cam ia durerea de cap când mă gândesc la Sascha”
„Sincer, topul mondial arată diferit de ceea ce am crezut, mi-am închipuit să el bate la ușa lui Sinner și Alcaraz. Sunt un pic îngrijorat că se va încheia anul fără să lase vreo urmă importantă. Și asta ar fi rău. Sper că se va aduna și va găsi soluții pentru problemele pe care le are”, a spus Becker (57 de ani).
„Mă cam ia durerea de cap când mă gândesc la Sascha”, a continuat sextuplul campion de Grand Slam. „În loja lui nu este nimic nou. E tatăl lui acolo, e fratele, sunt aceleași chipuri dintotdeauna, de ani și ani”, a evidențiat.
„Dacă lucrurile ar merge bine, aș fi primul care l-ar felicita și i-ar spune: «Acum avem un super star!» Dar mă preocupă ce se va întâmpla în viitor”, a insistat Boris Becker.
Alexander Zverev: „Nu cred că este chiar atât de interesat de mine”
Alexander Zverev în timpul turneului de la Shanghai 2025 Foto: Guliver/GettyImagesCel vizat a răspuns, prin intermediul unor declarații date pentru Bild. „Dacă mă gândesc bine, nu cred că este chiar atât de interesat de mine. Mai degrabă caută să fie un pic în centrul atenției și vrea să obțină asta vorbind despre mine”, a subliniat Sascha.
„Din păcate, aceasta este situația, dar nu-mi pasă de el. Totul va fi bine și cred cu tărie că îmi voi recupera forma cea mai bună, că voi juca din nou un tenis bun. Acum sunt turnee care îmi plac mult, în sală, precum Viena și Paris, la al doilea am și câștigat anul trecut. Cred că pot juca din nou bine acolo”, a mai spus Zverev.
În timpul recent disputatului turneul Masters 1000 de la Shanghai, unde a fost eliminat în turul 3 de viitorul finalist, francezul Arthur Rinderknech, germanul și-a caracterizat în termeni duri evoluția din sezonul 2025. „Pur și simplu, nu am încredere în mine, în loviturile mele. Am avut un an teribil până acum, joc un tenis groaznic”, a apreciat Sascha la momentul respectiv.
În afara titlului de la Munchen, anul acesta a adunat, cronologic, „sferturi” la Buenos Aires, Rio de Janeiro, Roma și Roland Garros, pe zgură, apoi finală la Stuttgart și semifinale la Halle, pe iarbă. În bucata de hard nord-americană, a disputat semifinalele la Toronto și Cincinnati.
{{text}}