International   •   Campionate   •   BARCELONA

Adio, Miami, adio bani! Suma uriașă pe care o pierde Barcelona

Joan Laporta, președintele Barcelonei / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 23 octombrie 2025

Barcelona ar fi încasat între 5 și 6 milioane de euro dacă disputa meciul cu Villarreal la Miami, pe 20 decembrie, așa cum fusese planificat.

Anularea programării meciului Villarreal - Barcelona la Miami, pe 20 decembrie, este o adevărată lovitură pentru Barcelona. Totul fusese conceput ca o oportunitate de a promova LaLiga și fotbalul spaniol, de unde și interesul clubului de a-l organiza.

Se făcuseră rezervări pentru 70.000 de bilete!

În plus, gruparea blaugrana îl vedea ca pe o oportunitate strategică de a-și consolida brandul pe piața nord-americană, cu implicații economice și de imagine semnificative. Însă decizia promotorului american Relevent de a renunța din cauza opoziției cluburilor și a jucătorilor din La Liga o lipsesc de o „injecție” vitală, cifrată la 5 - 6 milioane de euro, în condițiile în care se confruntă cu datorii de peste 1 miliard de euro - dezvăluie cotidianul Marca.


Suma exactă e greu de estimat, întrucât existau mai multe variabile. Una dintre acestea o constituiau biletele. Organizatorul miza pe vânzarea a 70.000 de tichete, record pentru Hard Rock Stadium, ceea ce ar fi însemnat „casă închisă”. Rezervările fuseseră deja făcute!

Sponsorii Barcelonei deja începuseră să planifice numeroase evenimente

Pe lângă încasările așteptate din bileterie, erau disponibile și alte surse de finanțare. Sponsorii Barcelonei începuseră să coordoneze activități promoționale ce coincideau cu prezența echipei în Statele Unite. Spotify, principalul partener comercial al clubului, planifica mai multe evenimente comune de marketing care se aflau deja în faza de pregătire.

De asemenea, Goldman Sachs, o instituție financiară cu care Barcelona menține legături strânse, își exprimase interesul pentru organizarea de evenimente în timpul turneului. Numeroși clienți ai respectivei bănci de investiții își exprimaseră disponibilitatea de a participa la activitățile planificate nu doar la Miami, ci și la Los Angeles, New York și San Francisco.


„Toate aceste inițiative ar fi oferit un impuls financiar semnificativ clubului, deși mai mic decât ceea ce ar fi generat meciul în sine”, mai scrie Marca.

Dincolo de toate acestea, exista și un aspect sportiv. Dat fiind faptul că urma să se dispute la Miami, Barcelona ar fi transformat un meci în deplasare într-unul pe teren neutru. Și cum era așteptat ca un număr covârșitor de fani blaugrana să ia loc în tribunele Hard Rock Stadium, jucătorii săi s-ar fi simțit ca acasă!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.