Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - UNIREA SLOBOZIA

„Ce faci dacă marchezi cu Rapid?” » Excentricul Papeau revine pe Giulești și știe ce-l așteaptă: „Primire ostilă?”

Jayson Papeau / Foto: sportpictures

Articol de Carmen Dumitru   —  duminică, 26 octombrie 2025

Jayson Papeau (29 de ani), jucătorul celor de la Unirea Slobozia, a discutat într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor despre revenirea sa în România, fanii Rapidului și meciul direct împotriva giuleștenilor.

  • Rapid - Unirea Slobozia are loc luni, 27 octombrie, de la 20:30.

Jayson Papeau a explicat motivele pentru care a semnat cu ialomițenii și diferențele dintre Rapid și Unirea Slobozia. La revenirea în campionatul intern, Papeau a avut o ratare monumentală în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 1-3, într-un meci din etapa #13 din Superliga.

Jayson Papeau: „La Unirea Slobozia nu e aceeași presiune pentru că Rapid este un club mai mare, dar și noi avem obiective”


- Bună, Jayson. După perioada petrecută la Rapid, ce te-a făcut să alegi acum Unirea Slobozia?

- Așa cum am spus, Unirea are un proiect bun. Am avut câteva opțiuni, dar Unirea a fost prima care mi-a arătat un interes real. Antrenorul a vorbit cu mine și am apreciat conversația noastră. De aceea am făcut această alegere.

Jayson Papeau, jucătorul Unirii Slobozia / Foto: sportpictures

- Ai început perfect, ai marcat chiar la debut împotriva Craiovei. Cum ai trăit acel moment și cât de important a fost să lași o primă impresie puternică?

- Start perfect? Nu, pentru că nu am câștigat și asta e cel mai important. Despre gol, sigur am fost fericit, fericit că am marcat, fericit că am ajutat echipa. E important să arăți de ce ai venit aici, prima impresie contează întotdeauna.

- Ai mai cunoscut fotbalul românesc, dar în alt context, la o echipă cu presiune mare și obiective mari. Cum vezi diferența dintre Rapid și Unirea Slobozia?

- Sunt încă nou aici. Desigur, nu e aceeași presiune pentru că Rapid este un club mai mare, dar și noi avem obiective. Uneori, prea multă presiune nu e bună pentru jucători.


- Ești genul de jucător căruia îi place fotbalul spectaculos, cu riscuri, cu driblinguri. Simți că Andrei Prepeliță îți oferă libertatea să-ți exprimi stilul?

- Pentru mine, asta e fotbalul. Abilități, dribling, asumarea riscurilor. Oamenii vin la stadion să se bucure, să zâmbească. Eu sunt acest tip de jucător și sper să pot folosi asta ca o forță să ajut antrenorul și echipa.

- Ce ai descoperit la Unirea Slobozia, în club sau în vestiar, ce te-a surprins plăcut? Cum ți se pare orașul?

- O echipă ca o familie. Un grup bun, cu băieți buni, staff bun. Nu m-a surprins nimic, dar îmi place să fiu într-un astfel de grup. Orașul, nu este cel mai bun, pentru că nu sunt multe de făcut, dar eu sunt aici să joc fotbal.

- Cum ți se pare nivelul SuperLigii acum, comparativ cu perioada în care evoluai pentru Rapid? Ai observat schimbări?

- Am jucat doar un meci, nu pot compara cu perioada de la Rapid, e prea devreme.

- Ce ți-ai propus personal în acest sezon, să ajuți echipa să câștige cât mai multe meciuri sau poate să ataci un loc de play-off?

- Vreau să ajut echipa să câștige cât mai multe meciuri posibil. Mereu spun același lucru: trebuie să luăm meci după meci și după aceea vom vedea.

- Te vei întoarce în Giulești, de data asta ca adversar. Cum vezi meciul cu Rapid? Ce crezi că poate face diferența în acest meci, spiritul de echipă al Unirii sau experiența Rapidului în meciurile cu miză?

- Va fi un meci greu. Rapid e pe primul loc în clasament (alături de Botoșani). Trebuie să luptăm ca și cu Craiova, cu același spirit, și trebuie să marcăm când avem șansa.

Papeau, despre fanii Rapidului: „Încă am o relație bună cu ei”

Jayson Papeau, în fața galeriei Rapidului / foto: Cristi Preda (GSP)

- Știm cât de pasionali sunt fanii Rapidului. Te aștepți la o primire caldă sau mai degrabă ostilă?

- Primire ostilă? Nu cred, pentru că încă am o relație bună cu ei. Și primire călduroasă? Nu știu, vedem. Ei trebuie să susțină Rapid, nu pe mine!

- Dacă vei marca din nou, cum vei reacționa? Vei celebra sau vei arăta respect pentru suporterii care te-au iubit în trecut?

- Veți vedea când voi marca, va fi o surpriză!

Pentru giuleșteni a jucat cele mai multe meciuri, 66, în campionat și Cupă. Papeau are 7 goluri și 7 pase decisive pentru Rapid, club unde a fost legitimat din 2022 până în 2024.

600.000 de euroe cota lui Jayson Papeau, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt

Francezul a evoluat de-a lungul carierei pentru Chambly Oise, Amiens, Warta Poznan, Sainte-Genevieve, Rapid și Al-Markhiya.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.