International   •   Campionate   •   SERIE A

Napoli a învins-o clar pe Inter » Cea mai slabă prestație a „nerazzurrilor” sub comanda lui Cristi Chivu

Napoli - Inter 3-1 » Conte îi vine de hac lui Chivu și revine pe prima poziție în Italia // FOTO: Imago Images

Articol de Dragoș Petrescu   —  sâmbătă, 25 octombrie 2025

Napoli s-a impus pe teren propriu în fața lui Inter, scor 3-1, în cel mai așteptat duel al rundei cu numărul #8 din Serie A. Astfel, trupa lui Chivu a suferit primul eșec după o serie impresionantă de șapte victorii consecutive.

Prima șansă importantă de gol a partidei a venit în minutul 9 și le-a aparținut „nerazzurrilor”. În urma unei lovituri de la colțul terenului, executată de Federico Dimarco, Alessandro Bastoni s-a înălțat peste întreaga defensivă a lui Napoli și a reluat cu capul, însă balonul a trecut puțin pe lângă poarta lui Milinkovic-Savic.

Apoi, cinci minute mai târziu, Inter a irosit o ocazie și mai mare de a debloca tabela. Leonardo Spinazzola a comis o eroare uriașă în propria jumătate, în urma căreia mingea a ajuns în posesia lui Lautaro Martinez, aflat în interiorul careului gazdelor. Argentinianul nu a reușit însă să puncteze, șutul său fiind blocat excelent de către goalkeeper-ul lui Conte.


Napoli a deschis scorul dintr-un penalty controversat, iar De Bruyne a părăsit terenul pe brațe

Cu toate acestea, cei care au reușit să preia conducerea au fost „I Ciucciarelli”. În minutul 30, Giovanni Di Lorenzo a pătruns în careul lui Inter, iar după un duel cu veteranul Henrikh Mkhitaryan, căpitanul lui Napoli s-a prăbușit, solicitând o lovitură de la 11 metri.

Inițial, „centralul” Maurizio Mariani a lăsat jocul să continue, iar „nerazzurrii” au ieșit pe contraatac, dar, în cele din urmă, jocul a fost oprit, iar arbitrul italian a dictat penalty pentru gazde, fără să revadă faza la VAR. Analiza a fost efectuată ulterior, dar Mariani nu a fost chemat la monitor, iar lovitura de pedeapsă a rămas.

Kevin De Bruyne a fost cel care și-a asumat responsabilitatea de la punctul cu var și a izbutit să înscrie. Totuși, bucuria napoletanilor a fost una reținută, deoarece mijlocașul belgian s-a accidentat în timpul execuției și nu a mai putut continua partida. Problema se anunță a fi una cât se poate de gravă, întrucât KDB nu s-a mai putut deplasa pe cont propriu și a fost cărat pe brațe în afara terenului.


Până la finalul primei reprize, Inter a dominat autoritar jocul, având trei ocazii mari de a restabili egalitatea, însă de fiecare dată, bara s-a opus. Alessandro Bastoni, Lautaro Martinez și Denzel Dumfries au fost ghinioniștii lui Chivu.

Astfel, campioana Italiei a intrat la cabine cu un avantaj minim pe tabelă, scor 1-0.

+20 Foto
Napoli - Inter, în etapa #8 din Serie A // FOTO: Imago Images

Apărarea l-a trădat pe Chivu în meciul lui Napoli!

Debutul actului secund a venit cu câte un gol în fiecare poartă. Mai întâi, Scott McTominay a dublat avantajul gazdelor, după ce defensiva Interului a fost depășită extrem de ușor (54’).

Ulterior, elevii lui Chivu au redus din diferență. În minutul 59, „nerazzurrii” au beneficiat, la rândul lor, de o lovitură de pedeapsă, după un henț comis în propriul careu de către Alessandro Buongiorno, iar Hakan Calhanoglu a transformat fără emoții de la punctul cu var.

Oaspeții au încercat să forțeze marcarea golului egalizator, însă cei care au înscris au fost băieții lui Conte. În minutul 67, după o repunere din margine la care apărarea Interului a fost, din nou, făcută șah-mat mult prea ușor, Zambo Anguissa a făcut 3-1, stabilind astfel scorul final al partidei și, de asemenea, întrerupând șirul impresionant de victorii ale trupei lui Chivu.

În urma acestui rezultat, napoletanii au acumulat 18 puncte și au revenit pe prima poziție a clasamentului din Italia. De cealaltă parte, echipa lui Cristi Chivu a rămas la borna cu numărul 15 și a coborât, pentru moment, pe locul 4.

În etapa viitoare din Serie A, Inter va primi vizita Fiorentinei, în timp ce Napoli va evolua pe terenul celor de la Lecce.

VIDEO » Rezumatul partidei Napoli - Inter (3-1)

Clasamentul din Serie A:

FINAL » Napoli - Inter 3-1

  • Click AICI pentru statistici;
  • Au marcat: K. De Bruyne (33'-pen), S. McTominay (54'), F. Anguissa (67') / H. Calhanoglu (59'-pen);
  • Minutul 58: Penalty pentru Inter! După un henț comis în propriul careul de Alessandro Buongiorno, echipa lui Chivu a beneficiat, la rândul ei, de o lovitură de pedeapsă, iar Hakan Calhanoglu a transformat fără emoții de la punctul cu var;

    Minutul 30: Penalty pentru Napoli! În urma unui duel în careul lui Inter, între Di Lorenzo și Mkhitaryan, „centralul” Maurizio Mariani a acordat lovitură de pedeapsă pentru gazde. Inițial, italianul nu a dictat fault, lăsând jocul să continue. Inter a ieșit pe contraatac, dar apoi a Mariani a întors faza, fără să consulte VAR-ul. Kevin De Bruyne a executat, a transformat, dar s-a accidentat și nu a mai putut continua partida. Ba mai mult, accidentarea pare una extrem de gravă, ținând cont că belgianul a fost scos de pe teren pe brațe.

Napoli - Inter » Echipele de start:

NAPOLI (4-1-4-1): Milinkovic-Savic - Di Lorenzo, Jesus, Buongiorno, Spinazzola - Gilmour - Politano, Anguissa, De Bruyne, McTominay - Neres

Rezerve: Ferrante, Spinelli - Ambrosino, Beukema, Elmas, Gutierrez, Lang, Lucca, Marianucci, Mazzocchi, Olivera, Vergara

Antrenor: Antonio Conte

INTER MILANO (3-5-2): Sommer - Akanji, Acerbi, Bastoni - Dumfries, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco - L. Martinez, Bonny

Rezerve: Calligaris, J. Martinez - Augusto, Bisseck, De Vrij, Diouf, Esposito, Frattesi, Henrique, Sucic, Zielinski

Antrenor: Cristi Chivu

Stadion: Stadio Diego Armando Maradona (Napoli)

Arbitru: Maurizio Mariani

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.