Raul Bălbărău (24 de ani), portarul Petrolului Ploiești, a fost autorul unei gafe monumentale în deschiderea etapei 14 din Superliga, în deplasarea de la Csikszereda.
„Lupii galbeni” se aflau în avantaj după ce Chică-Ro;ă a deschis scorul în minutul 13, dintr-o lovitură de pedeapsă, însă gazdele au restabilit egalitatea în minutul 41, prin Marton Eppel, care a profitat de gafa incredibilă a lui Bălbărău.
Portarul ploieștenilor a scăpat mingea din mâini după ce a încercat să rețină centrarea expediată de către Anderson Ceara, iar atacantul maghiar a îndeplinit o formalitate, împingând balonul în poartă.
La pauză, Eugen Neagoe a decis să-l scoată pe Bălbărău, care a fost înlocuit cu austriacul Stefan Krell.
VIDEO CU FAZA. Raul Bălbărău, autorul unei gafe monumentale în Csikszereda - Petrolul
Sursă video: Prima Sport 1
În minutul 41, Anderson Ceara a avut o incursiune în flancul drept și a pătruns în careu, trimițând o centrare în fața porții.
Bălbărău a intervenit și părea că a reținut mingea, însă portarul Petrolului a scăpat balonul din mâini, iar Marton Eppel a profitat și a împins mingea în poartă, stabilind astfel scorul primei reprize, 1-1.
Tommi Jyry a ratat cu poarta goală în față
Anterior, Tommi Jyry a ratat o ocazie uriașă în minutul 22 al meciului. Finlandezul a avut șansa de a dubla avantajul oaspeților, după o pasă ideală servită de Chică-Roșă în fața porții, însă finlandezul a ratat incredibil poarta din doar 5 metri.
În precedentele două etape, Bălbărău a închis poarta Petrolului în victoriile cu CFR Cluj și FC Argeș, ambele încheiate cu scorul de 1-0.
Înaintea acestui meci, ambele echipe se aflau la egalitate de puncte, 12, și ocupau locurile 13 și 14, Petrolul având avantajul golaverajului, -5, spre deosebire de -9.
Petrolul a început etapa cu cel mai slab atac din Superliga, cu doar 9 goluri marcate în 13 meciuri, iar grație golului marcat de Chică-Roșă, trupa lui Eugen Neagoe a egalat-o pe Hermannstadt la capitolul golurilor înscrise. Sibienii se vor deplasa în această etapă la liderul FC Botoșani.
{{text}}