Gloria Bistrița a produs surpriza etapei în Liga Campionilor, reușind să o învingă pe Esbjerg cu 38-35, după o prestație excelentă în ofensivă. Cu un joc foarte bun al româncelor și cu o evoluție splendidă a lui Danila So Delgado în repriza secundă, elevele lui Carlos Viver au obținut un succes important.
După înfrângerea dureroasă cu CSM București, pe Gloria Bistrița o aștepta confruntarea cu Team Esbjerg din Liga Campionilor. Având două absențe notabile, Asuka Fujita și Jennifer Gutierez, formația din România era văzută drept victimă clară în fața unei echipe ce este o prezență constantă în Final 4-ul Ligii Campionilor.
Gloria Bistrița, victorie uriașă după o prestație ofensivă de vis
Cu toate acestea, după 2 minute fără gol, ardelencele au arătat un apetit ofensiv deosebit și au găsit cu ușurință drumul spre poarta nordicelor. Româncele Lorena Ostase, Sonia Seraficeanu, Eva Kerekes și Ștefania Stoica au coordonat jocul gazdelor în prima repriză, iar acestea au condus în permanență.
În defensivă, bistrițencele nu au stat la fel de bine, însă portărița Renata De Arruda a izbutit niște parade în momente-cheie și, la pauză, scorul era 19-18. După revenirea de la vestiare, elevele lui Carlos Viver au continuat să joace excelent și, la un moment dat, s-au distanțat la 4 goluri, 27-23, având oportunitatea să meargă la +5, printr-un contraatac al lui Kerekes.
Tânăra handbalistă nu a marcat, iar Esbjerg a reintrat în meci. Diferența de pe tabelă s-a redus, greșelile din tabăra gazdelor s-au înmulțit și părea că Gloria Bistrița va lăsa să îi scape printre degete un rezultat uriaș.
Însă, Danila So Delgado a preluat mai multe acțiuni pe cont propriu, a detonat „bombe” la poarta oaspetelor, iar apărarea a început să funcționeze din ce în ce mai bine. Ostase s-a plasat excelent pe semicerc, a înscris niște goluri importante și, în cele din urmă, Gloria Bistrița s-a impus cu 38-35.
Liderele învingătoarei au fost Lorena Ostase (9 goluri), Danila So Delgado (7 goluri), Sonia Seraficeanu (7 goluri) și Paula Arcos (4 goluri). De partea cealaltă, Henny Reistad a avut 9 goluri, Michala Moller s-a remarcat cu 6 goluri, iar Sanna Solberg a izbutit 5 goluri.
Clasamentul grupei A
Clasamentul intermediar al grupei A/Foto: captură FlashscoreProgramul Gloriei Bistrița în Liga Campionilor
Duminică, 2 noiembrie, ora 15:00 - Buducnost vs. Gloria Bistrița
Duminică, 9 noiembrie, ora 17:00 - Gloria Bistrița vs. BVB Dortmund
Duminică, 16 noiembrie, ora 15:00 - BVB Dortmund vs. Gloria Bistrița
Sâmbătă, 10 ianuarie 2026 - Gloria Bistrița vs. Buducnost
Sâmbătă, 17 ianuarie 2026 - Esbjerg vs. Gloria Bistrița
Sâmbătă, 24 ianuarie 2026 - Gloria Bistrița vs. Gyor
Sâmbătă, 7 februarie 2026 - Metz vs. Gloria Bistrița
Sâmbătă, 14 februarie 2026 - Gloria Bistrița vs. DVSC Schaeffler
Sâmbătă, 21 februarie 2026 - Storhamar vs. Gloria Bistrița
Final. Gloria Bistrița - Esbjerg, în Liga Campionilor: 38-35
FINAL DE MECI. 38-35 pentru Gloria Bistrița.
Min. 59. 36-33. Gol crucial înscris de Ostase, din pasa lui Delgado.
Min. 57. 34-32. Arcos și Delgado marchează 2 goluri, iar Axner mai solicită un timp de odihnă.
Min. 55. 32-32. Henny Reistad restabilește egalitatea, cu 5 minute rămase din meci.
Min. 52. 31-30. Esbjerg nu renunță și reduce din nou diferența.
Min. 49. 30-27. Două goluri fabuloase reușite de Delgado.
Min. 47. 28-26. După un time-out, Ostase „sparge gheața” și marchează într-un moment foarte important.
Min. 46. 27-26. Gazdele nu mai găsesc drumul spre poartă, comit o mulțime de greșeli și ajung într-o zonă periculoasă.
Min. 43. 27-25. După ce Kerekes a irosit o oportunitate de a-și duce echipa la +5, nordicele s-au apropiat la 2 goluri.
Min. 41. 27-23. +4 pentru Gloria Bistrița. Elevele lui Viver domină jocul.
Min. 38. 25-22. Ostase înscrie încă o dată și îl forțează pe Tomas Axner să ceară time-out.
Min. 36. 23-21. Diferența de 2 goluri în favoarea gazdelor se menține. So Delgado, tot mai importantă în ofensivă.
Min. 32. 22-20. Gol pentru Bistrița, după o greșeală a lui Esbjerg.
Min. 31. 20-18. Repriza a doua începe cu un gol al lui Ostase.
Startul reprizei secunde.
Finalul primei reprize. 19-18. Gloria Bistrița a avut un joc ofensiv excelent în primele 30 de minute, însă defensiva nu a funcționat atât de bine.
Min. 28. 18-17. În superioritate numerică, Bistrița marchează prin Kerekes, de pe extrema stângă.
Min. 27. 16-15. Intrată pe teren, Cristina Laslo dă niște pase fabuloase, iar Seraficeanu marchează de la 7 metri.
Min. 24. 14-14. În inferioritate numerică, danezele izbutesc să egaleze.
Min. 21. 14-12. Sonia Seraficeanu, prestație excelentă de pe extrema dreaptă. A ajuns la 4 goluri.
Min. 19. 13-12. Așa cum a obișnuit, Renata De Arruda face minuni în poarta Bistriței. Time-out cerut de Viver.
Min. 16. 12-10. Esbjerg ratează încă o lovitură de la 7 metri. Bianca Bazaliu, eliminare de 2 minute.
Min. 13. 11-8. Încă un gol pentru Lorena Ostase, după o pasă excelentă de la Stoica.
Min. 12. 9-8. Elevele lui Carlos Viver au ratat două oportunități de a se duce la +3, iar diferența a scăzut la un gol.
Min. 8. 8-6. Ștefania Stoica înscrie de la mare distanță și își duce echipa la o diferență de 2 goluri.
Min. 7. 5-5. Esbjerg egalează de la 7 metri. Prima eliminare de 2 minute a partidei este acordată Gloriei.
Min. 6. 4-3. Al doilea gol pentru Eva Kerekes. Românca a fost pe fază, a recuperat mingea după o ratare a gazdelor și a înscris în poarta oaspetelor.
Min. 4. 2-2. Gloria Bistrița marchează la două faze consecutive, însă Esbjerg răspunde în același fel.
Min. 2. 0-0. Niciuna din cele două tabere nu a reușit să înscrie în primele două minute.
Start de meci în TeraPlast Arena din Bistrița.
{{text}}