AS a publicat salariile vedetelor care se înfruntă duminică după-amiază în primul Clasico stagional. Cotidianul spaniol a remarcat că în primele 10 contracte șase aparțin celor de la Real Madrid, în frunte cu Kylian Mbappe. Întrei cei 4 de la Barcelona, conduce Robert Lewandowski, care depășește 20 de milioane de euro net anual, bani primiți și de alți 3 blancos.
Real Madrid abordează primul derby cu Barcelona din actuala stagiune cu un avantaj de două puncte la șefia LaLiga față de campioana Spaniei. Dar și jucătorii lui Xabi Alonso sunt mai bine plătiți decât adversarii pregătiți de Hansi Flick, sumele fiind însă amețitoare în ambele tabere.
Potrivit informațiilor dezvăluite de sursa citată, liderul salariilor este de departe Kylian Mbappe. Decarul blanco, care și-a rupt în ultima partidă din Champions League (1-0 cu Juventus) seria de 11 meciuri cu gol marcat (15 în total) la club și la naționala a Franței, încasează 600.962 de euro net săptămânal, 31,25 milioane pe an.
Îl secondează un coleg, la distanță apreciabilă, care nici măcar nu joacă titular. Austriacul David Alaba, venit liber de contract și care probabil va pleca la fel în vară, are în cont 432.962 de euro în fiecare săptămână și 22,5 milioane pe an.
Kylian Mbappe a reușit a opta „dublă” la Real Madrid în victoria (2-1) cu Marseille. Mai are trei hatrickuri / Foto: Imago
Lewandowski la egalitate cu rivalii Vinicius Jr. și Bellingham
Pe a treia poziție se află primul jucător al Barcelonei. Indisponibil din cauza unei accidentări, Robert Lewandowski încasează 400.577 de euro săptămânal, 20,83 milioane net anual.
Locul de pe podium este împărțit cu două piese grele ofensive ale Madridului: Jude Bellingham și Vinicius Junior, cu aceiași bani plătiți de Florentino Perez.
Urmează în clasamentul salariilor Frenkie de Jong. Mijlocașul neerlandez, care abia și-a prelungit contractul până în 2029, va primi 19 milioane de euro pe an (365.385 săptămânal), mai puțin decât prevedea acordul scadent în 2026.
Lamine Yamal împotriva lui Vinicius jr, în ultimul El Clasico / Foto: ImagoTop 10 este completat, în ordine, de: Federico Valverde și Trent Alexander-Arnold, respectiv Raphinha și Lamine Yamal, toți cu 16.670.000 de euro.
15milioane de euro este salariul net anual al lui Courtois. Urmează Militao și Rudiger (14,58 milioane), Rashford (14), Kounde (13,55), Tchouameni, Rodrygo, Camavinga, Pedri, Araujo și Dani Olmo (12,5)
{{text}}